Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la… colindat. Pe 10 și 11 decembrie 2022 bucureștenii, și nu numai, sunt așteptați la evenimentul cultural de tradiție Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Am venit să colindăm, Florile dalbe.” Ca în fiecare an, cete de colindători, grupuri ce performează jocuri cu măști sosiți din toate colțurile țării și ansambluri de datini și obiceiuri vor reînvia adevăratele tradiții ale iernii din satele românești.
Sâmbătă, 10 decembrie 2022, începând cu ora 12:00, sunteți așteptați la un concert de colinde susținut de Grupul de colindători „Bujorelul” – Drăgănești, Olt, prof. coordonator Florian Mărghidanu și de Ansamblul „Dor, lior dor” al Școlii de Muzică Populară Românească – București, prof. coordonator – Narcisa Băleanu și prof. Alin Rusu, Mehedinți și de artiștii de muzică populară Crina Mihalache din Teleorman și Gabriel Dumitru din Argeș.
Duminică, 11 decembrie 2022, începând cu ora 11:00, veți putea participa la Parada obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou, care va începe de la intrarea din Șos. Kiseleff nr. 28 a muzeului nostru și va avea următorul traseu: Arcul de Triumf – Șos. Kiseleff – Muzeul Național al Țăranului Român – Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – Șos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. De la ora 14:00, vizitatorii sunt așteptați în muzeu să se bucure de jocurile cu măști în curțile gospodăriilor din muzeu, ca în satul de altădată.
Din cetele prezente, atât în Parada obiceiurilor, cât și în curțile gospodăriilor din muzeu: Colindătorii din Bârsana și Botiza – Maramureș, Grupul „Cununiţa” și „Belciugarii” – Ilva Mare, jud. Bistriţa-Năsăud, Ansamblul „Urșii din Preutești” – Preutești, jud. Neamț, Ansamblul de datini „Străjerii din Dolheşti” – Suceava, Grupul de colindători „Colindița” – Focșani, Vrancea.
Invitat special: Asociația pentru promovarea istoriei și artei medievale „Lupus Dacus”.
Cei care doresc să cumpere daruri celor dragi vor găsi o oferta bogată pentru desaga lui Moș Crăciun în târgul de cadouri, de unde nu vor lipsi dulceţurile, şerbetul, turta dulce şi colacii, mierea şi cozonacii.
Meşterii populari prezenţi la târg vă vor veni în întâmpinare cu multe obiecte realizate de ei.