Muzeul Municipiului București invită publicul să viziteze expoziția „Theodor Aman. Primul artist român modern”, care va fi deschisă începând cu data de 12 mai 2022 în cadrul Art Safari, la Palatul Dacia-România, viitorul sediu al Pinacotecii București, pe strada Lipscani, nr. 18-20.
Grație conceptului original și scenografiei sale contemporane, parcurgând expoziția dedicată lui Theodor Aman – organizată de Muzeul Municipiului București, produsă de Art Safari și curatoriată de dr. Elena Olariu, director adjunct Secția Artă a MMB – vizitatorii se vor putea bucura de cele peste 100 de lucrări alese special pentru această expunere muzeală.
Publicul este invitat să admire unele dintre tablourile consacrate ale lui Aman, dar și surprizele oferite cu ajutorul a 16 muzee și instituții de cultură din toată țara, precum și de colecționari privați: lucrări rar expuse în spațiul public, special aduse la Art Safari 2022. Iar Muzeul Municipiului București a pregătit opere atât din patrimoniul Pinacotecii București, cât și din cel al Muzeului Theodor Aman.
„Aman își construise o imagine de aristocrat autohton.”
„Pavilionul Muzeal îi este dedicat lui Theodor Aman, marele maestru al picturii românești, întemeietor al Școlii de Belle-Arte de la noi. Expoziția curatoriată de Elena Olariu dorește să readucă în atenția publicului tânăr grandioasa personalitate a celui care a contribuit decisiv la modernizarea și occidentalizarea artei românești, dar și a societății autohtone în ansamblul ei. Expoziția Aman, precum și întreaga activitate a Pavilionului Muzeal sunt realizate în parteneriat cu Muzeul Municipiului București”, a declarat Ioana Ciocan, General Manager Art Safari.
„Theodor Aman a reușit să reflecte, într-un mod extrem de amănunțit, stilul de viață al elitei sociale și culturale bucureștene, prin scenele de gen cu instantanee din propria casă sau din locurile pe care le-a vizitat.
Aman își construise o imagine de aristocrat autohton, având și o alură de artist apusean, fiind inițiatorul primelor expoziții și galerii de artă din România. Scenele sale de gen sunt cele mai valoroase instantanee din întreaga artă românescă, care surprind viața cotidiană a elitei bucureștene (…)
Artistul a manifestat o grijă impresionantă față de amănunte, redând pe un spațiu mic foarte multe detalii. În acest context, opera lui Theodor Aman devine esențială pentru istoria socială românească a secolului al XIX-lea, care poate să fie perfect reconstituită prin imaginile din picturile, desenele, acuarelele sau gravurile sale”, a afirmat dr. Elena Olariu, curatorul expoziției.
Art Safari va putea fi vizitat în perioada 12 mai – 7 august 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului. În toamnă, Art Safari va reveni cu un nou sezon expozițional de trei luni.
Este pentru prima dată în istoria evenimentului când același spațiu este folosit doi ani la rând, în baza unui parteneriat semnat între Muzeul Municipiului București și Art Safari. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro/e.