Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Filiala „Tudor Vladimirescu” Gorj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în rezervă și în retragere din Ministerul Afacerilor Interne a hotărât înființarea la Târgu Jiu a Muzeului Internelor „Vasile Lascăr“. Acesta va funcționa în clădirea în care s-a aflat Inspectoratul pentru persoane cu handicap, de pe strada Bradului, care a fost pusă la dispoziția Asociației.

Constantin Codiță, președintele filialei „Tudor Vladimirescu” Gorj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare, a precizat că muzeul va cinsti memoria unor personalități care s-au remarcat în structurile de interne ale statului român:

„Ne-am propus să realizăm un obiectiv pe care să-l închinăm Centenarului, «Un veac de însemnătate», împreună cu Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu Primăria Târgu Jiu, cu care am semnat și actul fondator al acestei instituții de cultură și tradiție al Internelor, un muzeu care va purta numele ilustrului ministru de Interne Vasile Lascăr, originar din Gorj, care a fost primar al municipiului Târgu Jiu, parlamentar, părintele Poliției Române moderne.

În acest muzeu vom prezenta o istorie a internelor de-a lungul timpului, cu aplecare asupra instituțiilor din Gorj și a personalităților marcante din județul nostru, cum ar fi: Tudor Vladimirescu, care a îndeplinit funcția de vătaf de plai la Cloșani, un fel de polițist de frontieră, domnitorii Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, precum și polițiștii de marcă N.I. Burlănescu, Ioan C. Popilian, eroul de la luptele de la Podul Jiului, Alexandru Sandu Frumușanu, care a îndeplinit funcția de șef al Poliției Târgu Jiu în mai multe rânduriׅ“.

Muzeul va fi inaugurat până la sărbătoare Marii Uniri de la 1 decembrie

Constantin Codiță și-a propus ca muzeu să fie deschis până la sărbătoarea Marii Uniri de la 1 Decembrie, de la care se împlinesc în acest an 100 de ani: „Muzeul Internelor «Vasile Lascăr» va fi inaugurat până la sărbătoarea Marii Uniri de la 1 decembrie. „Acest muzeu în care vor fi prezente personalități originare, trăitoare ori truditoare în Gorj va fi închinat marelui eveniment din acest an: „100 de ani de la Marea Unire“. Ne străduim și sper că vom reuși ca până la 1 decembrie să fie inaugurat“.

Inițiatorul acestui proiect a mai adăugat că muzeul îi va cinsti și pe artiștii care s-a remarcat în mod deosebit din rândurile oamenilor în uniformă: „ În internele din Gorj au lucrat foarte multe personalități ale culturii sau artelor, cum ar fi: Teodosie Rudeanu, mare logofăt și cărturar la Curtea Domnească de la Târgoviște, Grigore Geamănu, secretar general al Ministerului de interne și un mare autor de lucrări de drept, iar în zilele noastre, Aurelian Iulius Șuță, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, și Alex Gregora, membru al Uniunii Scriitorilor“.

Vasile Codiță a fost comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj și Dolj.

Distribuie:

1 Comment

  • gorjanul, 23 martie 2018 @ 8:03 Reply

    Chestor Constantin Codita , nu Vasile Codita . O rectificare ar fi binevenita .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.