După cei doi gorjeni intrați în echipa Andrei, la Vocea României, a venit și rândul lui Mihnea Vîlceanu să arate ce poate. Tânărul, imobilizat în scaun cu rotile în urma unui accident la schi, de acum 5 ani, a întors două scaune, dintre care și pe cel al lui Smiley, pe care l-a și ales ca antrenor.
Mihnea Vîlceanu are 21 de ani, este din Târgu Jiu, este absolvent al Facultății de Matematică Informatică, unde a fost șef de promoție, iar în prezent, urmează Masterul la Universitatea de Vest din Timișoara.
După nefericitul accident avut pe pârtia de schi, Mihnea s-a apucat de muzică. Pentru a încerca să dea curs acestei pasiuni, tânărul a hotărât să-și testeze aptitudinile vocale la cel mai popular show de voce din România. Deși nu a luat nicio lecție de canto, talentul său a ridicat în picioare publicul de la Vocea României și a întors scaunele Andrei și al lui Smiley.
Cu o interpretare emoționantă a piesei „Whatever it takes”, Mihnea a dovedit că vocea primează la show-ul de la PRO tv, iar cei doi antrenori care s-au luptat pentru a-l convinge să intre în echipa lor au rămas uimiți de flow-ul acestuia și de felul în care a reușit să transmită piesa.