Ardelenii care au trecut munții, din cauza vieții foarte grele, și s-au stabilit în zona Olteniei, au fost denumiți „ungureni“. Fenomenul migrației, al ţăranilor din Ardeal către Oltenia, a început către sfârşitul secolului al XVIII-lea și a continuat până la jumătatea secolului al XIX-lea. „Ungurenii“ au înființat în județul Gorj multe așezări.
În perioada regimului absolutismului luminat al lui Iosif al II-lea (1780 – 1790), starea românilor transilvăneni nu s-a îmbunătăţit. Viaţa lor era deosebit de grea, astfel că au ales să treacă munţii.
„Însuşi „împăratul filosof” spunea: «Aceşti bieţi supuşi români, care netăgăduit sunt cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Ardealului, sunt astfel chinuiţi de oricine, unguri ori saşi, şi copleşiţi de nedreptăţi». Din cauza acestei situaţii grele în care trăiau, mulţi dintre românii ardeleni au trecut munţii şi s-au aşezat în Oltenia şi Ţara Românească“, arată profesorul gorjean Ion Mocioi, în lucrarea „Agricultori şi păstori imigranţi în Oltenia subcarpatică“, publicată în volumul Litua al Muzeului Judeţen Gorj.
Potrivit profesorului gorjean, în Oltenia au venit nu doar ţăranii din Ardeal, ci şi cei din Banat, denumiţi „sârbii“, şi cei de peste Dunăre, care erau denumiţi „bulgari“. În Oltenia și în toată Țara Românescă se resimțea o lipsă acută a forței de muncă, mai ales în agricultură, astfel că terenurile rămâneau nelucrate. Astfel, domnitorii au încercat să le acorde tot felul de facilități celor care voiau să emigreze.
„Domnitorii au favorizat atragerea coloniştilor, din Transilvania, printr-un regim de favoare (rupta), sub protecţia unor „isprăvnicate ale străinilor”, constituite la Bucureşti (pentru 11 judeţe) şi la Craiova (pentru 5 judeţe din Oltenia). Astfel, au fost atraşi peste munţi românii transilvăneni – aşa-zişii „ungureni”, căci veneau de sub stăpânirea austro-ungară, dar şi din Banat – „sârbi” – şi de peste Dunăre – „bulgari” -, „deschizând locurile acestei ţări şi împodobindu-le cu nenumărate semănături, înspre îmbelşugarea obştei” şi în favoarea întăririi vistieriei sărăcite de plăţile către Poartă“, mai arată Mocioi.
Facilități pentru imigranţi
Emigranții aceştia erau scutiţi de plata unor impozite şi taxe, iar locurile unde se stabileau erau denumite „slobozii domneşti“. Au apărut, în acest fel, mai multe localităţi cu denumiri specifice emigranţilor. Una dintre aceste localități se află chiar lângă Târgu Jiu. „Prin hrisovul domnitorului Mihai Şuţu, din 25 noiembrie 1783, se asigura imigranţilor ca «unde se vor aşeza, să se cheme slobozii domneşti, neamestecându-se cu ţara în cislă, nici cu dăjdiile vistieriei obişnuite şi neobişnuite».
Sate numite «Slobozia» sunt mai vechi; «Slobozia» de lângă Tîrgu-Jiu apare în harta lui Fr. Schwantz pentru Oltenia, dar, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor, au apărut localităţi noi cu numele «Slobozia» pentru străinii care se aşezau în Ţara Românească“, se mai arată în cercetarea profesorului gorjean. Au apărut şi alte sate denumite „Ungureni”, „Sîrbeşti”, după ţara de unde veneau imigranţii, spre a se distinge de autohtoni.
„Ungurenii“ s-au dedicat păstoritului
În zonele din Gorj locuite de „ungureni“ s-a dezvoltat foarte mult păstoritul. Nivelul de viaţă era superior în aceste localităţi faţă de restul, situație care s-a menţinut chiar şi până în zilele noastre. Zonele submontane în care s-a așezat „ungurenii“ au cunoscut o dezvoltare superioară a nivelului de viață. „Satele de «ungureni», care nu s-au destrămat, au devenit importante localităţi de păstori, îndeosebi crescători de turme de oi, care au renume şi tradiţii până astăzi: Tismana, Bâlta, Dobriţa, Stăneşti, Crasna, Novaci, Baia de Fier, Polovragi.
Toate sunt aşezate la poalele munţilor Carpaţi, unde sunt condiţii specifice pentru creşterea oilor. „Ungurenii” din celelalte sate s-au integrat în rândurile agricultorilor, treptat, mai ales din 1864, când au fost împroprietăriţi. Astăzi, Novaciul este localitatea cu păstoritul cel mai dezvoltat, a cărui istorie poate fi urmărită de-a lungul a aproape două secole.
A fost şi este o aşezare agricolă, de cultivatori şi de păstori, şi a devenit, de câteva decenii, important centru urban industrial pentru exploatarea forestieră din judeţ. Păstorii din Novaci – Ungureni (sau Novaci – Străini) sunt de obârşie din judeţele Alba şi Sibiu. Numele unor novăceni – Ungurean, Ciorogaru, Jinar, Poenar, Dafinescu, Jipa, Şandru, Sebeşan, Teban, Drăgan, Piluţă – se regăsesc în localităţi ale celor două judeţe din sudul Transilvaniei şi în documentele de epocă de la începutul secolului al XIX-lea din Novaci“, a mai notat Ion Mocioi.
