Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Melinda Maria Mitran iubește muzica și școala în egală măsură. În vârstă de numai 12 ani, elevă în clasa a VI-a a Școlii Gimaziale Nr.3 din Rovinari, tânăra Melinda are o gândire matură și aspirații mari. Știe că pentru a-și atinge scopul, trebuie să fie extrem de silitoare, de aceea timpul rămas pentru a copilări este prea puțin. Pe plan muzical este lăudată de profesorii ei, care sunt de părere că este înzestrată de la Dumnezeu, iar pe plan școlar, se pregătește în permanență pentru că participă la olimpiade de română, matematică, geografie, educație civică. Nu acceptă să ia note sub 10, iar la concursurile muzicale, unde are și cele mai mari emoții, dă tot ce are mai bun. Bunica, cea care o crește de mică și cea mai mare susținătoare, o însoțește peste tot și îi este ca a o a doua mamă. Tot de la ea a moștenit și dragostea pentru muzica populară și modestia. „Este un copil atât de blând și serios în ceea ce face. Dacă aș vrea să o pedepsesc vreodată, i-aș interzice să cânte o zi. Dar nu ar putea să reziste pentru că Melinda cântă de când deschide ochii, dimineața. Nici nu ridică bine capul de pe pernă și o aud fredonând.” povestește bunica fetei.

Frumoasa Melinda Maria Mitran cântă muzică populară de la aproape 6 ani. S-a făcut remarcată la grădiniță, unde educatoarea și-a putut da seama de talentul ei înnăscut auzind-o cum cânta la grădiniță. La îndemnul educatoarei, bunica maternă a Melindei a înscris-o la Clubul Elevilor din Rovinari, unde profesorul Grigore Burlan a luat-o sub aripa lui, învățând-o să cânte împreună cu orchestra. După 3 ani în care a studiat acolo, s-a transferat la Școala Populară de Artă, unde este și în prezent, profesoară și mentor fiindu-i Liliana Ciochină Neoagă. Participă la concursuri de muzică și este invitată și la unele evenimente precum nunți sau botezuri. Melinda este silitoare, dorindu-și constant să se ridice la așteptările profesorilor săi, atât la școală, cât și în muzică.

Mama ei muncește în străinătate pentru a-i asigura un trai mai bun

Din păcate, acesta este și cazul tinerei interprete de muzică populară. Părinții ei s-au despărțit pe când ea era micuță, iar acum își vede mama o dată sau de două ori pe an, deși vorbesc în fiecare zi, prin intermediul internetului. „Visul meu este să reușesc să cumpăr o casă pentru a-mi aduna toată familia la un loc.” mărturisește Melinda Mitran, care, în prezent, locuiește cu bunica maternă într-un apartament modest din Rovinari.„Cu toate că mama mea este departe, nu îmi lipsește nimic atâta timp cât o am pe bunica lângă mine. Sunt și niște versuri dintr-un cântec: Ce m-aș face că-s prea mică/ Dacă n-aș avea bunică.” declară frumoasa Melinda. Bunica îi este mamă, tată, prieten, profesor și cel mai mare susținător. O iubește nespus și, chiar dacă a fost nevoită să facă sacrificii pentru a-i fi alături Melindei mereu, bunica nu regretă nimic.„Este singura mea nepoată și am să îi fiu alături tot timpul. Melinda va fi mereu prioritate în viața mea. Îmi doresc să o văd o mare cântăreață de muzică populară și nu mă îndoiesc de asta. Toți profesorii ei o laudă și și-au dat seama cât de înzestrată este Melinda mea.  Este foarte serioasă și muncește mult pentru a ajunge departe, iar trecutul ei o motivează.” declară bunica fetei.

Vrea să se facă profesoară de muzică și cântăreață

Melinda Mitran studiază muzica o dată pe săptămână, la Școala Populară de Artă din Târgu Jiu. Pe lângă asta, mai este și școala, unde aspiră numai la note maxime, și participă la olimpiade. Desenează și citește, dacă îi mai rămâne ceva timp liber, deși se întâmplă rar. Strecoară printre zilele săptămânii și timp pentru concursurile de muzică la care se înscrie de câte ori are posibilitatea. „Urmărim să găsim concursuri care nu percep taxe pentru participare sau cazare. De obicei, totul durează în jur de 3 zile și este o provocare financiară pentru noi, dar mama ei ne ajută cu banii ori de câte ori avem nevoie.”declară bunica maternă. Melinda își dorește să continue cu muzica, pe viitor, dar să o și predea, de aceea când nu o auzi cântând, cu siguranță, o vezi studiind. Deși este o persoană sensibilă și timidă, Melinda Mitran se simte în elementul ei pe scenă, atunci când cântă. Muzica o ajută să se exprime mai bine decât ar reuși prin vorbe. Speră să ajungă departe cu ajutorul muzicii care este și mare ei pasiune. „Pentru mine, muzica reprezintă cel mai frumos lucru, autentic, de nedescris în cuvinte. Îmi place să alin dorul și suferința prin cântec, îmi place să doinesc! Atunci când cânt, mă simt foarte fericită când văd că sunt ascultată, aplaudată și apreciată.” spune Melinda Maria Mitran.

Melinda Mitran o adoră pe celebra Maria Ciobanu

Are un număr de interpreți de muzică populară pe care îi admiră: Maria Apostol, Filofteia Lăcătușu, Maria Lătărețu, dar în mod special, o adoră pe Maria Ciobanu, pe care își dorește enorm să o întâlnească într-o bună zi și, de ce nu, să cânte alături de ea. „Maria Ciobanu este idolul meu, îmi place să o ascult zi și noapte. Îmi plac cântecele ei și cea mai mare dorință a mea e să pot cânta o dată alături de ea! O dorință foarte greu de împlinit, din păcate.” Susține tânăra Melinda. Îi place să cânte toate piesele Mariei Ciobanu, ea reușind să și înregistreze una din ele: „Mă culcai lângă un gutui”, urmând să mai înregistreze și altele.

Câteva din premiile obținute de Melinda la concursuri sunt: Premiul I „Tinere Talente”, Premiul I „Domnica Trop”, Premiul II „Maria Apostol”, Premiul I „La Poalele Cetății”, Trofeul „Suflet de Artist”, Trofeul „Mugurași de Primăvară”, Premiul III „Cumpăna”, fata urmând să participe la Festivalul „Filofteia Lăcătușu”.

Melinda Maria Mitran își dorește ca Dumnezeu să o țină sănătoasă pe bunica ei, pentru a-i fi alături mereu și pentru a-i urmări evoluția ca artist de muzică populară.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.