Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Tânăra instrumentistă Maria Constantin, în vârstă de 25 de ani, un as al acordeonului, este nepoata îndrăgitei Maria Ciobanu! Târgujianca a studiat vreme de 12 ani pianul și a moștenit pasiunea și talentul la muzică de la tatăl său. Fata știe să cânte la pian, acordeon și orgă, dar are și o voce foarte bună! În familia Constantin, toți cei patru membri cântă: tatăl Mariei este maestru-corepetitor al Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului“, iar mama și sora instrumentistei cântă cu vocea!

Maria Constantin a început să studieze pianul în clasa întâi, iar până în clasa a IX-a a avut ca profesor pe Mihaela Popescu. Din clasa a X-a și până la absolvirea liceului, a învățat pianul alături de maestrul Florin Berculescu. La vârsta de 14 ani, inspirată de tatăl său, Maria Constantin a început să cânte la acordeon, avându-l pe el ca profesor. Pasionată de muzică, Maria Constantin nu ar renunța niciodată la această cale:

„Nu aş putea să renunţ vreodată la muzică. Cu muzica m-am născut şi prin muzică trăiesc. (…) Bunica tatălui meu este vară din fraţi cu mama Mariei Ciobanu. Asta înseamnă că tatăl meu şi cu doamna Maria Ciobanu sunt verişori de gradul doi. Maria Ciobanu este un om extraordinar. Aceasta a cântat alături de străbunicul meu, vestitul lăutar violonist Lămbiţă Mitrănescu, din judeţul Vâlcea, satul Boru, unde am şi copilărit. (…) Alături de părinţi și soră cânt la petreceri, evenimente. Şi sora mea cântă la vioară şi pian“, spune Maria Constantin.

La 25 de ani, Maria predă educația muzicală la trei școli din București, dar și pianul-în particular. Este masterandă și vrea să urmeze și studiile doctorale în domeniul muzicii. Aceasta este convinsă că toată viaţa va fi îndrăgostită de muzică şi va face tot posibilul să transmită şi altora iubirea sa.

maria-constantin-34                       10153999_647976375239940_3382158321151165533_n

Reporter: Ce ne puteți spune despre familia dvs? Mai aveți frați?

Maria Constantin: M-am născut în Târgu-Jiu. Tatăl meu este din județul Vâlcea, mama din Gorj. Ce pot spune este că am o familie minunată, foarte unită și mai am o soră, pe care mi-am dorit-o foarte mult!

maria-constantin-familie

Rep.: Părinții cu ce se ocupă?

M.C.: Tata activează ca Maestru Corepetitor la Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, Corepetitor la Școala Populară de Artă și profesor de muzică la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” (unde am absolvit eu și sora mea), iar mama este artist liber profesionist – solist vocal.

Rep.: Ce ați studiat la Gorj și ce studiați acum? Când ați plecat la București?

M.C.: La Târgu-Jiu am făcut Școala și Liceul de Muzică și Arte „Constantin Brăiloiu”, unde am studiat timp de 12 ani pianul. La București am plecat în 2010, pentru a începe studiile la Universitatea Națională de Muzică sau cum spun unii Conservatorul de Muzică.

Rep.: Pe parte școlară, ce planuri aveți?

M.C.: Momentan sunt profesor de muzică la trei școli în București și sunt studentă în anul II de master la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Intenționez ca după ce termin masteratul, să fac și doctoratul și să devin profesor universitar. Mi-aș dori ca pe viitor să-mi deschid o școală privată împreună cu sora mea.

13182_797061846998058_635382010562566552_n

Rep.: Când ați descoperit că aveți talent la muzică?

M.C.: Părinții mei au descoperit că am talent la muzică deoarece aveam 4 ani și, fiind copil, nu conștientizam. Eu am fost de mică foarte apropiată de tata și văzându-l și auzindu-l studiind, m-au fascinat acele sunete pe care le scotea din acordeon.

El a observat că am talent, deoarece fredonam tot felul de melodii cu vocea și am început să învăț cu tatăl meu; primul cântec care l-am învățat a fost pentru mama „Leliță Ioană”, pentru că pe mama o cheamă Ioana.

Rep.: La câte instrumente stiți să cântați? Care vă este cel mai drag?

M.C.: Pian, acordeon, orgă și voce. Toate îmi sunt dragi!

Rep.: Nu vă privește lumea mai ciudat când cântați la acordeon?

M.C.: Ba da. Mulți spun: „Cum? O fată la acordeon?” sau „Nu ți-e greu?”, „Ce faci tu cu un asemenea instrument?” La anumite evenimente, în timp ce cântam, s-a întâmplat să vină oameni la mine și să-mi ia mâna de pe clape, deoarece nu erau convinși dacă cânt eu sau nu.

1457744_590502964320615_1869143778_n                    maria-constantin-2

Rep.: Când ați urcat prima dată pe scenă? Ce emoții vă încearcă când sunteți pe scenă?

M.C.: Prima dată când am urcat pe scenă, aveam vârsta de 4 ani și jumătate, eram la Casa Armatei din Târgu-Jiu, unde participam la un concurs de copii, iar tatăl meu mă acompania la acordeon. Fiind copil, nu aveam emoții. A fost frumos!

Rep.: Ce studii aveți în acest domeniu?

M.C.: Tata a fost profesorul meu de acordeon. El m-a făcut să îndrăgesc acest instrument. Pe lângă master anul II la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, la care sunt în prezent, mai fac un master tot la Târgoviște, acesta fiind secție instrumentală, numit Conversie profesională, specializarea acordeon. Deci merg în paralel cu două masterate.10519235_697996046904639_778906159214259376_n

Rep.: Ați participat la concursuri muzicale? Ce premii ați luat? Câteva exemple, vă rog.

M.C.: Am participat la diverse concursuri încă de când aveam 5 ani, bineînțeles acele concursuri fiind pentru copii. Mai târziu, în 2008, am participat la secția instrumentală la Festivalul „Maria Lătărețu”, unde am primit mențiune, apoi am continuat cu Festivalul „Maria Tănase”, în 2009 am participat la Festivalul Mamaia, apoi Festivalul de la Tismana unde am obținut premiul II.

Pe lângă astea, mai sunt și altele, nu am fost laureată la toate festivalurile, dar mă bucur că am participat și am avut onoarea de a cunoaște și a cânta alături de mulți artiști și satisfacția cea mai mare a fost că tatăl meu întotdeauna a fost, este și va fi mândru de mine!

Rep.: Ce artiști admirați? Cine vă inspiră?

M.C.: În primul rând, îl admir pe tatăl meu, pentru că ceea ce sunt astăzi, este datorită lui, pe mătușa mea Maria Ciobanu, cu care am o relație foarte frumoasă, asemenea și cu unchiul Ionuț și Doina Dolănescu, în special cu verișorii Vlăduț, Ioana și Iancu.

10703964_711682135536030_8124927868955270171_n

Rep.: Ce planuri de viitor aveți când vine vorba de muzică?

M.C.: Anul acesta va fi unul foarte greu pentru mine, deoarece fiind anul II de master și având și Conversia Profesională (cel de-al doilea master la secția instrument-acordeon), o să am de pregătit două dizertații, dar eu știu că Dumnezeu mi-e alături mereu și voi termina cu bine toate examenele.

Rep.: Se poate spune că trăiți din muzică? Participați la evenimente?

M.C.: Pot spune că îmbin utilul cu plăcutul. Într-adevăr, câștig prin meseria pe care o am, că trebuie să muncim ca mai târziu să culegem roade, dar îmi place foarte mult ceea ce fac, de mică mă jucam de-a profesorul și visam să devin artist ca și tatăl meu, iar dacă îți dorești ceva cu adevărat și muncind poți realiza ceea ce-ți propui.

Eu tot ce mi-am propus până acum, am realizat. Da, particip la diferite evenimente alături de familia mea: tatăl meu cântând la acordeon și orgă, mama vocal, sora mea la vioară și vocal, iar eu la orgă, vocal și la acordeon; bineînțeles că noi fiind doar patru, ne mai schimbăm (referitor la instrumente) și publicul e foarte uimit de prestația noastră, iar aceasta este cea mai mare satisfacție a noastră ca artiști, atunci când cântăm și încântăm lumea!

Distribuie:

1 Comment

  • Magda Todea, 6 octombrie 2016 @ 20:20 Reply

    Maria nu e doar talentata, ci si educata. La fel si Gabriela, sora ei. Cinste familiei si scolii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.