A cânta este o bucurie, spune micuța solistă Maria Cantoriu din orașul Rovinari. Fetița este eleva interpretei Emilia Drăgotoiu Nanu și săptămâna trecută a câștigat trofeul unui important festival național care a avut loc la București. Visează să devină medic, dar și o celebră interpretă de muzică populară!
Maria Cantoriu este o copilă foarte talentată din orașul Rovinari. Maria este eleva îndrăgitei interprete și profesoare Emilia Drăgotoiu Nanu și cântă de când era la grădiniță. Micuța are acum 10 ani și învață la Școala Gimnazială Nr. 1 din Rovinari, orașul în care locuiește alături de familia sa. „Mai am un frate mai mare, el are 14 ani, dar ne înțelegem foarte bine! Părinții noștri sunt buni și înțelegători, au mereu grijă de noi și ne sunt alături, ne învață cum să fim și mai ales să ne respectăm semenii. Ei mă sprijină foarte mult când vine vorba despre muzică. Acum sunt elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială Nr. 1”, a spus micuța cântăreață.
De cinci ani ia lecții de canto
Deși este încă un copil, Maria visează să ajungă, într-o bună zi, un medic bun, care va face tot ce îi stă în putiință să își salveze și să își vindece pacienții. Pe lângă visul halatului alb, Maria Cantoriu promite să nu renunțe la muzică. „Visul meu e să devin artistă a muzicii populare și îmi mai doresc să profesez medicina ca să pot ajuta oamenii! Mi-ar plăcea să urmez și studiile superioare la Conservator, nu voi renunța la muzică. Talentul meu muzical a fost descoperit încă de la grădiniță, atunci doamna educatoare Sasu Elena mi-a îndrumat pașii spre muzică, mai ales spre muzica populară. Îi mulțumesc mult, căci dânsa mi-a trasat acest destin! De asemenea, acum, în domeniul muzicii am ca profesoară pe doamna Emilia Drăgotoiu Nanu, care mă ajută să descopăr tainele muzicii populare. Dânsa se poartă minunat cu toți elevii pe care îi învață, ne arată mereu dragoste. Cu acest prilej vreau să îi și mulțumesc pentru dragostea de părinte cu care ne înconjoară. Aveam cinci ani când am început cursurile de canto-popular”, a spus Maria Cantoriu.
Vrea să participe la cât mai multe concursuri
Pentru Maria Cantoriu a cânta este o mare bucurie. De-a lungul ultimilor ani, fetița a participat la mai multe festivaluri și a câștigat premii importante. Săptămâna trecută, la București, Maria Cantoriu a obținut trofeul Festivalului Național de Muzică Pop, Etno și Populară „Tu ești primăvara mea!”- cea de-a V-a ediție. Adelina Tomulescu și Carlos Borș, din Rovinari, au concurat la categoria de vârstă 13-17 ani, la secțiunea Muzică Populară, iar Maria Cantoriu a participat la categoria de vârstă 7-10 ani, la aceeași secțiune. Eleva a câștigat Trofeul și a încântat juriul cu prestația sa! „Am mai mulți artiști preferați: Emilia Drăgotoiu Nanu, Maria Lătărețu, Maria Tănase, Maria Apostol, Maria Ciobanu, Floarea Calotă, Ion Paladii, Olguța Berbec și lista ar putea continua. Festivalul „Arta și violența”, „Vreau să cânt”, „Stelele de mâine”, „Cununa petrolului”, Pe fir de baladă,”Maria Lătărețu- pentru copii,”Fii star în țara ta”, „Mamaia Copiilor”. Toate premiile primite sunt la fel de importante pentru mine, la fiecare concurs și festival am avut de învățat câte ceva. Îmi doresc să particip la toate festivalurile de muzică populară”, a declarat Maria Cantoriu.