Cu ocazia împlinirii a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj va organiza marți, 15 ianuarie, o serie de evenimente, precum: o expoziție de pictură, lansări de reviste, dar și un spectacol de muzică și versuri.
Manifestările vor debuta începând cu ora 12:00 cu expoziția de pictură „Aripi de înger” a artistei Oară Larisa Mutu Mindoiu. În cadrul acestei expoziții vor fi expuse 20 de lucrări pe pânză. În aceeași zi va avea loc și lansarea nr. 26 – 27 al revistei „Jiul de Sus”, revistă editată de CJPCT Gorj, dar și lansarea numărului 4 al revistei „Portal Măiastra”. Nu în ultimul rând, programul manifestărilor va fi completat de un spectacol de muzică pe versuri eminesciene și poezie susținut de Ansamblu Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și reprezentanți din Gorj ai Uniunii Scriitorilor din România.