Asociația Global Inclusion, alături de Primăria Albeni, Școala Generală Albeni, Consiliul Județean Gorj și Primăria municipiului Târgu-Jiu vor organiza pe 8 aprilie, la Albeni, manifestarea culturală „Drumul lui Magheru”. Astfel, printr-o serie de evenimente, autoritățile vor marca ziua de naștere a generalului Magheru, una dintre cele mai importante personalități din istoria Gorjului.
La Albeni, sâmbătă, 8 aprilie, autoritățile au pregătit o serie de manifestări comemorative care vor cuprinde: intonarea imnului de stat (Fanfara ”Armonia” din Târgu Jiu), o slujbă, depunere de coroane. De asemenea, va avea loc, printre altele, un simpozion, dar și o şedinţă festivă a Consiliului Local, depuneri de flori la monumentul generalului și dezvelirea unui tablou-portret al generalului Gheorghe Magheru.
Celebrarea se va încheia cu un spectacol de muzică populară susținut de Școala Populară de Artă Târgu Jiu și Ansamblul muzical din localitate, la căminul cultural din Albeni. De numele generalului Gheorghe Magheru se leagă mai multe momente cruciale din istoria județului Gorj și a României. Comuna Albeni este localitatea sa natală, potrivit organizatorilor manifestării cultural-artistice care are scopul de a evidenția valoarea istorică a personalității istorice.
Povestea generalului Magheru aici: http://cult-ura.ro/povestea-generalului-gheorghe-magheru-cel-care-iubit-nespus-gorjul-o-strada-si-un-liceu-ii-poarta-numele/