Mănăstirea Vișina, lovită de blestemul averilor pierdute. Sfântul lăcaș a renăscut după două secole și jumătate

Vestigiile bisericii Vișina, una dintre cele patru ctitorii ale Sfântului Nicodim, se zăresc  imediat după ce se intră pe Defileul Jiului. A fost ridicată înainte de anul 1400, fiind, după Mănăstirea Tismana, cea mai veche din județul Gorj, și unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din România. A ajuns o ruină, pentru că localnicii i-au dat unuia dintre stareții mănăstirii bunurile de preț pentru a le pune la adăpost de teama tâlharilor, dar acesta a fost ucis și nimeni nu a mai știut unde sunt ascunse. Oamenii au început să dărâme zidurile lăcașului de cult în căutarea comorilor.  Mănăstirea a fost readusă la viața după anul 1994 de către un părinte octogenar  – Melchisedec Suparschi.

Documentul care vorbeşte de ctitoria aflată la intrare în Defileul Jiului este emis de Neagoe Basarab, în anul 1514. Stareţul mănăstirii, Irodion Breaz, ne relatează cum a fost ridicată mănăstirea de către Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorului Mircea cel Bătrân:

„Domnitorul spune în acest document că recunoaşte Mănăstirea Vişina ca ctitorie a voievodului Mircea cel Bătrân, în timpul în care Sfântul Nicodim, vieţuitor la Mănăstirea Tismana, a fost şi duhovnic al lui Mircea cel Bătrân şi a ctitorit împreună cu voievodul mănăstirea noastră. După ce a terminat de ridicat Mănăstirea Vişina a ridicat-o pe cea de la Prislop.

Din punct de vedere istoric, nu avem un an exact al realizării mănăstirii, pentru că s-au pierdut dovezile istorice directe, dar cele indirecte ne indică perioada bătăliei care a fost câştigată în prima fază de Mircea cel Bătrân la Rovine, din anul 1395. Se pare că după acea bătălie, armata lui Mircea cel Bătrân a suferit pierderi şi nu a putut să respingă refacerea armatei otomane şi expansiunea ei către Curtea Domnească de la Curtea de Argeş. Atunci, Mircea cel Bătrân s-a refugiat în zona Olteniei.

Se pare că acesta ar fi momentul istoric în care Mircea cel Bătrân îşi reface oastea şi îl cunoaşte pe cuviosul Nicodim şi ajunge să ctitorească mănăstirea noastră. Acesta este momentul în care se pune piatra de temelie a Mănăstirii Vişina, cu hramul Sfânta Treime. Biserica a fost dotată de Mircea cel Bătrân cu danii, sate, proprietăţi“.

Mănăstirea a avut de suferit ca urmare a ocupației austro-ungare

Mănăstirea Vişina a deţinut proprietăţi întinse, dar a avut de suferit ca urmare a ocupaţiei Imperiului Austro-Ungar.

„Nu se ştie cu exactitate până la ce dată a funcţionat mănăstirea, dar, dintr-un act pe care tot de la Neagoe Basarab îl avem, se stipula că Mănăstirea Vişina deţinea în susul apei, până la graniţa cu Austro-Ungaria, toate poienile din  stânga şi din dreapta Jiului.

Asta înseamnă cam 10-15 kilometri până la graniţă. Vitregiile au făcut în aşa fel încât după 1718 să se desfiinţeze graniţa, iar mănăstirea să se afle sub dominaţie habsburgică vreme de peste 20 de ani. În această perioadă, mănăstirea a avut de suferit.

Bilanţul este că în urma acestei perioade nu au fost decât 100 de persoane care au trecut la catolicism, prin recunoaşterea acestei religii. Marea masă au rămas fideli ortodoxiei şi sentimentelor naţionale româneşti“, arată stareţul mănăstirii.

Comori căutate în zidurile bisericii 

Localnicii i-au dat averile în păstrare unuia dintre foştii stareţi ai sfântului lăcaş de cult, care au dorit să-şi pună la adăpost bunurile de preţ de teama jefuitorilor.

Stareţul a fost ucis şi, apoi, nimeni nu a mai ştiut unde au fost ascunse comorile. Oamenii și-au căutat averile peste tot, chiar și în zidurile bisericii. Astfel, lăcașul de cult a ajuns o ruină.

„Unul dintre necazurile pe care mănăstirea le-a avut cu localnicii a fost că toţi îşi aduceau obiectele de valoare şi le dădea spre păstrare stareţului mănăstirii Vişina. El avea câteva locuri tainice – în scorburi, în munţi, în peşteri – unde păstra toate aceste lucruri de valoare, ca să nu poată fi jefuiţi de tâlhari sau de incursiunile militare.

Se pare că într-una din aceste incursiuni, un stareţ care ştia de aceste valori a fost prins şi omorât. De atunci, oamenii nu au mai ştiut unde se află bunurile şi au intervenit neînţelegeri între localnici şi biserică. Ei îşi cereau bunurile înapoi, dar cei rămaşi nu ştiau nimic şi nu puteau să le restituie.

Acesta a fost motivul de discordie. După această perioadă se încearcă refacerea mănăstirii de către ultimul stareţ cunoscut, Dionisie. Se pare că el nu prea a reuşit să refacă vechea proprietate, să recâştige vechile domenii, să pună mănăstirea pe vechile ei graniţe şi a avut neînţelegeri cu localnicii.

O oarecare istorie sau legende arată că în urma unui conflict cu localnicii, stareţul a avut de suferit, iar de aici i s-a tras moartea.  Din perioada respectivă a rămas biserica neîngrijită, s-a deteriorat şi au mai fost, poate, şi persoane care au dorit să vadă dacă nu găsesc valori mai deosebite şi au căutat în structura bisericii şi în jurul acesteia. Biserica s-a degradat în principal din cauza lipsei acoperişului.

Există şi o variantă istorică pe care am citit-o într-una din cărţi că a fost luată tarla de plumb de pe biserică şi a început degradarea propriu-zisă. Astfel, biserica s-a degradat din cauza intemperiilor şi a oamenilor care căutau valori în zidurile bisericii”, relatează stareţul Irodion.

Hotărârea de reînființare a lăcașului de cult a fost luată de către mitropolitul Nestor Vornicescu

Cei care au mai rămas la Mănăstirea Vişina au plecat şi au ridicat o altă biserică chiar acolo unde este acum Mănăstirea Lainici.

„Probabil că cei care au rămas au lăsat mănăstirea şi au mers mai sus unde este acum Mănăstirea Lainici şi au făcut acolo o biserică de lemn. E vorba de Atanasie, care vine de aici şi ctitoreşte acolo, pentru că terenul aparţinea tot Mănăstirii Vişina. Nu se ştie exact anul în care stareţul Atanasie a plecat, dar probabil că acest lucru s-a întâmplat după 1760, pentru că biserica din lemn de la Lainici este ridicată în anii 1775-1776.

Mănăstirea nu a mai avut vieţuitori. De atunci şi până spre 1994, prin decizia Mitropolitului Nestor Vornicescu s-a hotărât reînfinţarea celor patru ctitorii ale Sfântului Nicodim: Vodiţa, Vişina, Prislop şi Tismana, ultimele două aflându-se în activitate. A fost însărcinat cu refacerea mănăstirii părintele arhimandrit Melchisedec Suparschi. El s-a ocupat de redeschiderea mănăstirii, refacerea vetrei vechii mănăstiri, cu sprijinul autorităţilor din perioada respectivă“, povesteşte stareţul Irodion.

Biserica a fost resfinţită în anul 2014

Un părinte stareţ octogenar a reclădit Mănăstirea Vişina. „Mai întâi a avut de rezolvat trecerea peste Jiu. A făcut un pod din tuburi pe care l-a luat apa. Cu timpul a reuşit să realizeze biserica din lemn cu ajutorul unor meşteri din zona Tismana, dar şi din părţile Maramureşului. În anul 1995 a fost ridicată biserica, după care a urmat celălate lucruri. Abia în anul 2014 s-a sfinţit biserica  „Pe 4 octombrie, după ce toate au fost puse la locul lor. S-a păstrat hramul Sfintei Treimi şi a mai căpătat un hram secundar, cel de prăznuire a ctitorului Mănăstirii Vişina, Cuviosul Nicodim“, a încheiat părintele stareţ.