Mânăstirea Turnu, din județul Vâlcea, este așezată într-un loc retras de pe malul stâng al Oltului, sub Muntele Cozia. Denumirea mânăstrii vine de la un turn masiv, de pe stânca numită „Piscul lui Teofil”, construit în secolul al II-lea, de legiunile romane din Castrul Artula. La început i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi „Schitul Turnu”, iar în cele din urmă „Mânăstirea Turnu”.
Viața monahală din zona acestei mânăstiri a început prin aceea a sihaștrilor singuratici, pe care primii voievozi sau vlădici i-au găsit prin pustiul pădurilor și i-au îndemnat să se adune în viața de obște. Totodată, istoria ne relatează că prin veacurile al XV-lea și al XVI-lea trăiau aici pustnici adăpostiți în colibe și în case de lemn.
Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, adunându-se mai mulți sihaștri, ieroschimonahul Misail a ridicat aici o mică biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, întemeind astfel „Sihăstria lui Daniil și Misail”.
Bisrica mică
Biserica mică se află așezată pe o stâncă de granit care coboară din munte și se afundă în pârâul de lângă biserică. Aceasta are forma unei corăbii, cu turlă, acoperită cu tablă, cu un zid de 80 cm, făcută din piatră și cărămidă tencuită, cu pictură executată în frescă. Stilul este cel bizantin, din secolul al XVII-lea. La fondarea bisericii, în anul 1676, Varlaam a fost ajutat și de marele negustor din Pitești Ene Lipscanu, al cărui tablou se găsește în pronaos, în părțile laterale ale ușii de la intrare, tinând biserica pe mâini și oferind-o Maicii Domnului în dar.
În anul 1932 casele vechi, care au fost construite din lemn și acoperite cu șindrilă, au ars în întregime și tot atunci a ars și acoperișul bisericii, care a fost refăcut prin strădiunța episcopului Nichita Duma.
Biserica mare
Biserica mare a fost ridicată între anii 1898 – 1901, iar arhitectura este una aparte. De-a lungul timpului clădirea a suferit schimbări majore. Dacă la început avea la etaj un balcon de jur împrejur, turlă centrală din lemn și alte patru mai mici în colțuri, scară interioară, trapez la parter și camere pentru episcop, astăzi trapeza este transformată în biserică, s-a renunțat la blaconul de jur împrejur, dar și la cele patru turle. În același timp, scara interioară s-a mutat pe exterior, unele camere sunt locuite, iar altele au destinație de bibliotecă, veșmântărie, cancelarie, depozit de obiecte bisericești.
Biserica mare a fost pictată în stil renascentist de arhitetcul Anton Lapinschi.
Cinci clopote a căror greutate însuma o mie de kilograme
Într-un inventar din anul 1919 se spunea că mânăstirea avea cinci clopote a căror greutate însuma o mie de kilograme. Ele au fost luate în anul 1917 de armatele germane. După războiul din 1916 – 1918, când mânăstirea a fost devastată, s-au făcut alte două clopote, din care unul s-a topit când a aras clopotnița în anul 1932, iar celălalt fiind căzut, a scăpat ca prin minune.
