Mănăstirea Icoana, din localitatea Crasna, își va sărbători hramul sâmbătă, 24 iunie, de praznicul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Sute de localnici din Crasna și credincioși din Gorj, dar și din alte județe, vor participa la slujba Sfintei Liturghii de praznicul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfântul lăcaș de cult se află la poalele muntelui Parâng. Aşezământul monahal a fost înfiinţat în anul 1996 la iniţiativa Comitetului de binefacere „Icoana” din Bucureşti cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca mănăstire de maici cu viaţă de obşte, terenul fiind provenit din moştenirea părintească a familiei preotului Ioan Popescu.
Viaţa monahală din noua mănăstire a început odată cu lucrările de construcţie a chiliilor, în vara anului 1997. Apoi a fost adusă şi biserica din lemn căreia i s-a dat hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, iar în anul 1998 a început ridicarea bisericii celei mari care a fost sfinţită la 7 septembrie 2014, de către IPS Părinte Mitropolit Irineu. Noua biserică de zid poartă hramul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi prin arhitectură aminteşte de stilul brâncovenesc – formă de treflă, o singură turlă pe naos şi pridvor la intrare. Pictura bisericii este în stil bizantin, realizată în tehnica al fresco.