Săptămâna aceasta, bucureștenii sunt invitați să vină la spectacolul de operă „Madama Butterfly” de Puccini, la premiera absolută a piesei „Doamna cu cățelul” de Livia Teodorescu-Ciocănea, dar și la baletul pentru copii „Pinocchio”, spectacol organizat în parteneriat cu Teatrul Muzical Ambasadorii.
„Madama Butterfly”
Joi, 5 mai, începând cu ora 18:30, sunteți așteptați la spectacolul de operă „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.
În perioada când urmărea punerea în scenă a operei „Tosca”, la Londra, Puccini a văzut piesa „Madame Butterfly”, scrisă de David Belasco, bazată pe o povestire a lui John Luther Long. Binecunoscut pentru sensibilitatea deosebită și pentru pasiunea manifestată față de personalitățile feminine ale teatrului liric, Puccini a rămas fascinat de personajul titular realizat extrem de puternic și pe care era axată întreaga poveste a acțiunii.
Actrița care interpreta rolul principal, Evelyn Millard, a redat cu multă dăruire toate caracteristicile personajului Cio-Cio-san, iar Puccini, deși nu cunoștea limba engleză, a fost fermecat. Este un aspect extraordinar care confirmă sensibilitatea genialului compozitor care a captat esența fundamentală psihoemotivă a personajului depășind impedimentul cunoașterii lexicale a textului.
În acest context creativ dominat de o sensibilitate incredibilă, a început să elaboreze o versiune pentru un libret de operă antrenându-i cu mare entuziasm pe colaboratorii săi preferați într-ale scrisului, Giuseppe Giacosa și Luigi Illica.
După de doi ani de muncă neîntrerutpă, cu o nedorită pauză de 8 luni, ca urmare a unui accident de mașină suferit de Puccini, opera a fost rerpezentată în premieră absolută la 17 februarie 1904 la Teatrul alla Scala din Milano și, ulterior, la 28 mai în același an, la Brescia, într-o ediție revizuită.
Distribuția reprezentației din 5 mai 2022 va avea în respectivele roluri pe următorii artiști: Cio Cio San – Irina Iordăchescu, Pinkerton – Liviu Indricău, Suzuki – Sorana Negrea, Kate – Cristina Eremia, Sharpless – Ștefan Ignat, Goro – Valentin Racoveanu, Prințul Yamadori – Florin Simionca, Bonzo – Iustinian Zetea, Comisarul Imperial – Dan Indricău, Ofiţerul stării civile – Adrian Ionescu. Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București.
„Doamna cu cățelul”
Sâmbătă, 7 mai, și duminică, 8 mai, începând cu ora 18:30, sunteți așteptați la premiera absolută a operei „Doamna cu cățelul”, de Livia Teodorescu-Ciocănea, după nuvela lui Cehov. Regia și scenariul poartă semnătura lui Alexander Hausvater. La pupitrul dirijoral se va afla maestru Vlad Conta.
Opera „Doamna cu cățelul” este o metaforă a dragostei, a zbuciumului sufletesc, a tandreței, a fericirii zădărnicite de conveniențe și prejudecăți. Este o reflectare în termeni muzicali și dramaturgici a universului cehovian. Desfășurarea acțiunii se petrece în „prezența” scriitorului care intră în relație cu personajele sale. Nuvela lui Cehov cu același nume vorbește despre emanciparea femeii în societatea de la sfârșitul secolului XIX, despre adulter și aspirația spre fericire prin împlinirea dragostei.
„Pinocchio”
Sâmbătă și duminică la matineul de la ora 11:00, în foaierul Operei Naționale București se va desfășura baletul pentru copii „Pinocchio”, spectacol organizat în parteneriat cu Teatrul Muzical Ambasadorii.
Coregrafia descrie o lume a marionetelor, muzica subliniază gestica și motricitatea lumii teatrului de păpuși, cu dorința de a fascina și de a atrage inimile copiilor spre o lume aparte. Textele alese să conducă acțiunea spectacolului conțin tâlc și ușoare nuanțe de umor, cu intenția de a dăscăli, fără asprime, prin puterea pildelor prezente. Spectacolul aduce culoare, muzică voioasă, costume hazlii, personaje pestrițe și un mesaj pe măsură, ce se lasă descoperit abia la final.