Lansarea revistei „Lumea lui Christian“, destinată persoanelor cu dizabilități, dar și celor care doresc să afle problemele cu care se confruntă această categorie de persoane, a fost lansată, ieri, la Centrul „Christian“ din Târgu Jiu.
Revista își propune, în primul rând, să informeze persoanele cu handicap în legătură cu drepturile pe care le au și ce tipuri de tratamente pot să urmeze, dar tot din paginile publicației pot afla și poveștile de succes ale unor persoane care se confruntă cu probleme de sănătate, însă au reușit să treacă peste toate obstacolele și și-au îndeplinit visurile.
Publicația este editată de către Asociația persoanelor cu dizabilități din Oltenia și se distribuie în mod gratuit beneficiarilor, prin Centrul „Christian“ din Târgu Jiu. Revista va avea o apariție bianuală.
„Revista se adresează atât persoanelor cu dizabilități, dar și restului populației, pentru că ne dorim să transmitem informații care să-i privească în mod direct pe cei care au o dizabilitate, dar să fie o modalitate prin care restul populației să cunoască problemele persoanelor cu dizabilități, dar și pe cei care au reușit să aibă succes în viață, în ciuda problemelor de sănătate. Vrem să ne creăm propriul spațiu de comunicare. Ne dorim să fie o platformă de informare, analiză și educație“, a spus Daniel Andrei, președintele Centrului de zi „Christian“ și vicepreședintele Asociației Persoanelor cu Handicap din Oltenia.
Robert Gavrilescu, o carieră de succes
Robert Gavrilescu, persoană aflată în scaunul cu rotile, are o carieră de succes. Povestea lui este prezentată în paginile revistei. El are o viață împlinită, fiind un artist cunoscut și apreciat.
„Revista este benefică pentru că o mare parte dintre persoanele cu dizabilități stau în casă și sunt izolați din diverse motive, iar atunci informația ajunge mai greu la aceștia.
Am dorit să arătăm povestea fiecăruia dintre noi, pentru că, în ciuda problemelor de care suferim, ne putem construi o viață frumoasă și împlinită, astfel că asemenea exemple pot să fie un impuls pentru ei. (…)
Anul acesta am participat la 65 de evenimente de toate felurile, de la nunți și până la aniversări. Sunt convins că nu m-au luat să cânt la evenimentele lor pentru că au avut o oarecare empatie față de o persoană cu dizabilități, ci pentru că mi-am meritat locul acolo unde am fost chemat“
„Este lumea persoanelor cu nevoi speciale“
La lansarea revistei „Lumea lui Christian“ au participat mai mulți reprezentanți din partea instituțiilor publice. Olimpia Bratu, director al Bibliotecii Județene „Christian Tell“, a precizat că revista vine în ajutorul persoanelor cu dizabilități și acoperă un gol pe piața publicistică:
„Această revistă vine să acopere nevoia de informare a unei comunității speciale și o acoperă cu informații relevante atât în ceea ce privește legislația, cât și informații despre integrarea profesională a tinerilor cu dizabilități. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că prezintă activitatea centrului și pe oamenii care vin în fiecare zi la acest centru și povești din familiile în care se află persoane cu dizabilități. Prin intermediul acestei reviste, legătura dintre cele două lumi devine mult mai puternică“.
Mircea Andrei, directorul adjunct al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, a spus că revista prezintă lumea persoanelor cu nevoi speciale:
„Era nevoie de o astfel de revistă de informare. Această revistă este una de suflet în care persoanele cu dizabilități își pot prezenta poveștile de viață și gândurile. «Lumea lui Christian» este lumea persoanelor cu nevoi speciale“. Lansarea revistei „Lumea lui Christian“ s-a încheiat cu un moment de poezie și muzică.