O nouă participare, noi premii obținute de talentata solistă de muzică populară Yasmine Polacek. Frumoasa tânără a reușit să cucerească juriul cu prestația sa remarcabilă, obținând locul I, dar și Marele Premiu la Festivalul-Concurs „Maria Apostol”, care a avut loc în comuna Runcu.
La Festivalul-Concurs „Maria Apostol”, care s-a desfășurat pe 12 mai, în comuna Runcu, au participat 35 de concurenți, pe două secțiuni de vârstă: 12-15 ani, 16-35 ani, iar competiția a fost una destul de strânsă, fiecare participant dorind să strălucească pe scena festivalului de muzică populară.
„Particip de câțiva ani la acest festival și nu mă așteptam să obțin locul I și Marele Premiu, dar speram din toată inima să se întâmple așa. Pentru această reușită doresc să le mulțumesc profesoarei mele de canto popular Carmen Camelia Argint, dar și mamei și bunicii mele care mă susțin și sunt mereu alături de mine”, declară Yasmine Polacek, câștigătoarea Festivalului-Concurs „Maria Apostol”, care se pregătește pentru competiția „Dor de Cânt Românesc” ce se va desfășura la Cumpăna, în perioada 18-20 mai.
Își dorește o carieră în muzică
Frumoasa Yasmine Polacek, vrea să transforme din pasiunea sa pentru muzică, o carieră de succes. „Pe viitor, îmi doresc să termin liceul și să continui pe calea muzicii, la Conservator. Mi-aș dori să devin o solistă vocală foarte cunoscută și, eventual, să și predau această disciplină de care sunt complet îndrăgostită” , ne spune Yasmine. Artista are și o filosofie de viață: „Nu vreau să trăiesc într-o poveste; vreau să-mi scriu propria poveste” și consideră că pentru a avea succes trebuie să nu te lași descurajat și să mergi înainte în ciuda obstacolelor care îți ies în cale.
Și gorjencele Maria Platzner și Mădălina Anuța s-au numărat printre premianții concursului interjudețean, ele obținând locul I, respectiv locul II, la categoriile lor de vârstă.