Raluca Petruța-Dogaru, absolventă a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu“, a obținut singura medie de 10 din județul Gorj la examenul de Bacalaureat. Ea a obținut nota 10 la toate probele de la examen.
Raluca ne spune că secretul performanței pe care a obținut-o nu constă în noroc, ci în pregătirea constantă: „M-am pregătit în mod constant și cred că în cei patru ani nu au fost momente să las pe următoarea zi ce aveam de făcut. Nu m-am apucat în clasa a XII-a de învățat pentru Bac. A fost o muncă susținută și a dat rezultate. Am făcut pregătire suplimentară acasă, la matematică, fizică și foarte puțin la Limba Română“.
Cele mai mari emoții le-a avut la Limba și literatura română
Raluca Petruța-Dogaru a absolvit liceul la clasa de matematică-informatică și recunoaște că cele mai mari emoții le-a avut la Limba și literatura română: „Nu mă așteptam să obțin note maxime la toate probele. Am avut emoții la fiecare disciplină în parte, dar probabil că la Română am avut cele mai mari emoții, pentru că la matematică și fizică am lucrat mereu“.
Profesorii liceenei de 10 au fost: Daniela Duțescu, la Limba și literatura română, Mihai Bunget, la Matematică, și Rodica Dănău, la Fizică.
Vrea să urmeze Facultatea de Calculatoare
Raluca va susține peste două săptămâni examenele de admitere la Politehnică, astfel că nu va intra în vacanță. Ea îşi doreşte să urmeze Facultatea de Calculatoare: „O să reîncep învățatul pentru că am admitere în două săptămâni. Vreau să urmez Facultatea de Calculatoare din cadrul Politehnicii București. O să susțin admitere la matematică și fizică. Se intră cu medii foarte mari și contează foarte mult media de admitere. Rezultatul de la Bacalaureat are o pondere de doar 20%. Diferența se face tot la rezultatele de la admitere, în principal. Este una dintre cele mai dificile facultăți. Am fost pasionată de matematică și în liceu am descoperit și pasiunea pentru informatică. Mi se pare că este o facultate care îți deschide multe oportunități“.
Își dorește să trăiască în România
Raluca vrea să trăiască în România şi nu va pleca să trăiască în străinătatea: „Sunt foarte legată de țară și prieteni și nu aș vrea să plec în străinătate, poate doar în schimburi de experiență scurtă, dar nu permanent. Probabil că o să rămân în București, dar sunt și alte orașe care m-ar atrage, cum ar fi Cluj Napoca sau Timișoara“, ne mai spune liceana de 10.
1 Comment