Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

A doua jumătate a lunii ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă propune încă două expoziții – pe 19 ianuarie va avea loc vernisajul Instantanee estivale a lui Sebastian Beianu, reprezentant al tinerei generații de pictori brașoveni, la Kulterra Gallery iar pe 30 ianuarie performance-ul Unbearable questions al artistului Alexandru-Ștefan Răduță, a cărui operă deschide discuția despre alienare.

Artistul Sebastian Beianu, reprezentant al tinerei generații de pictori brașoveni, ce s-a remarcat prin lucrările grandioase și bine concepute, a expus în cadrul Bienalei albastre, ediția anului 2021. El se impune ca un veridic reprezentant al orientării artistice Surréalisme.

Seria de lucrări Instantanee estivale are că sursă de inspirație marea, cumulată cu amintirile fugare ale artistului, trecute printr-un filtru cu dominanță rece, evocând plastic legătura spirituală dintre om și natură. Lucrările vor putea fi văzute la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106) până pe 20 februarie.

Performance-ul ”Unbearable questions” face deschiderea proiectului O lume cu susul în jos. Această primă etapă a inițiativei adresează întrebări asupra lumii în care trăim. Aceste întrebări constituie, de asemenea, o bază teoretică, sau un punct de plecare. Ele vor fi reluate pe parcursul demersului artistic și, pas cu pas, le vor fi găsite răspunsuri.

“Lumea în care trăim noi astăzi se prezintă a fi cea mai bună din câte există. Pesemne nu avem de ales decât să o punem pe un piedestal și să ne uităm la ea cu admirație, mulțumindu-i zilnic că ne aflăm astăzi aici. Totuși, oare această prezentare chiar coincide cu realitatea? Într-adevăr, trăim în cea mai pașnică perioadă, conform statisticilor, totuși războiul ne bate la graniță. Într-adevăr, astăzi nu mai avem dictatori, însă puterea rămâne în mâinile unei minorități. O minoritate care se presupune că este aleasă de noi, însă tot o minoritate. Într-adevăr, suntem liberi să mergem oriunde în afara granițelor, însă doar dacă ne permitem financiar. Într-adevăr, avem dreptul la liberă exprimare, însă devine inutilă atunci când vocile noastre nu pot fi transformate în acțiuni. Toate acestea sunt realități cu atât mai greu de suportat cu cât ne adaptăm mai mult acestei lumi.

Cu toate acestea, chiar dacă ajungem la concluzia că lumea asta nu e chiar atât de bună cum ni se prezintă, ea tot continuă să ne asigure că nu e nici o altă variantă (că da, nu e o lume perfectă, dar e mai decentă decât restul).

Totuși cercetări recente în domeniul arheologiei și al antropologiei ne demonstrează contrariul. De-a lungul istoriei, oamenii și-au organizat societățile în atât de multe moduri diferite încât nici nu are rost să le comparăm. Ideea este că sunt enorm de multe alternative la lumea noastră de astăzi. Iar dacă strămoșii noștri au reușit să se reinventeze de atâtea ori, noi de ce nu am putea? Limita lumilor pe care le putem crea este limita imaginației noastre.”, spune artistul.

Alexandru-Ștefan Răduță este un artist vizual stabilit în București, a cărui operă se învârte în jurul tematicii alienării. Caracteristicile sale stilistice includ personaje antropomorfe, sintetizarea formelor, tensiune compozițională și atmosferă onirică iar mediile sale de exprimare sunt pictura, colajul, arta digitală, desenul, linogravura.

Lucrarea realizată în urma performance-ului va putea fi vizitată la Celula de Artă (B-dul Carol nr. 53) între 30 ianuarie și 4 februarie.

Până pe 27 ianuarie mai poate fi vizitată la Art Safe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29) expoziția lui Bogdan-George Negulescu, ”Reflexia Luminii” și, până pe 30 ianuarie, în spațiul-acvariu al Celulei de Artă se mai poate vedea acumulare.colecție 2, a doua serie curatoriată de Daniel Loagăr, co-fondatorul Celulei de Artă.

Artiștii ale căror lucrări sunt expuse sunt: Aurelia Chiru, Alexandru Călin Mihalache, Alexandru Răduță, Beaver, Bogdan Negulescu, Iuliana-Cristina Ioniță, Louis Kareem Jamal, Maria Buciu, Medeea Stănescu și Norica Ioana Popescu.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.