Claudia Şerban, în vârstă de 48 de ani, angajată a Centrului de plasament de la Târgu Cărbuneşti, a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu peste șase ani. A reușit să învingă această nemiloasă boală, iar lupta pentru a supraviețuire i-a schimbat viața.
Claudia Şerban a fost invitată la manifestarea organizată luni, 5 februarie, de către Asociația de Oncologie „Sfânta Ana“ din Târgu Jiu, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, pentru a-și spune povestea. Femeia ne spune ce învățăminte a tras din experiența trăită: „Au trecut de atunci 6 ani, 4 luni şi 23 de zile şi pot să vă spun că sunt anii cei mai colosali din viaţa mea, pentru că am înţeles ce am trăit şi ce am de trăit. A trebuit să mă îmbolnăvesc de cancer să îmi dau seama că nu contează dacă eşti slab sau gras, dacă ai părul lung sau scurt, că lucrurile materiale nu au nicio importanţă. Sănătatea este importantă, să avem grijă de noi, să ne iubim, să ne sprijinim”.
Aceasta spune că suportul familiei contează foarte mult în lupta cu boala: „Bolnavii de cancer nu sunt puternici, sunt cei mai fragili oameni. Ei râd ca să îi facă fericiţi pe cei care sunt lângă ei şi adorm plângând, se trezesc plângând. Am reuşit să înving boala cu sprijinul familiei, colegilor şi prietenilor”.
Peste 800 de gorjeni au fost diagnosticați cu cancer în anul 2017
Peste 800 de gorjeni au fost diagnosticați cu cancer anul trecut, iar aproape 8.000 de persoane au suferit sau încă mai suferă de o formă de cancer. „Avem în statistica noastră, pe 2017, luaţi în evidenţă un total de 807 cazuri noi de cancer. Totalul bolnavilor rămaşi în evidenţă este de 7988, din păcate un număr mare. Cele mai multe cazuri sunt la femei, fiind cele mai afectate. Cancerul de col uterin şi cancerul la sân sunt predominante în statistica noastră”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică.
Anul trecut, aproape 1.000 de gorjeni au beneficiat de tratament gratuit împotriva cancerului. „În ceea ce priveşte programul de oncologie, în cursul anului 2017, bugetul a fost de 7.2 milioane lei. În evidenţa Casei de Sănătate se află un număr de 972 de pacienţi care au beneficiat de tratamente în cursul anului trecut, cu un cost mediu anual de 7200 lei”, a explicat Daniel Şurlea, preşedintele Casei Judceţene de Asigurări de Sănătate Gorj.
Campanii lansate de Asociația „Sf. Ana“
Asociația „Sf. Ana“ a anunțat lansarea unor campanii. „Organizăm în parteneriat cu Primăria municipiului Târgu Jiu și cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România o întâlnire la care au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor statului. De asemenea, lansăm, cu această ocazie, un amplu proiect care se va desfășura în următorii ani. Voim face ceea ce statul român poate că nu reușește. Campania se va desfășura n școli, pentru a-i învăța pe copii să trăiască sănătos și o să derulăm acțiuni de prevenire și conștientizare a mai multor afecțiuni“, a precizat Bogdana Costoiu, președinta asociației.