La Muzeul Olteniei există un laser performant necesar în procesele de restaurare a operelor de artă. Aparatul a fost achiziționat grației unei finanțări a Consiliului Județean Dolj, astfel că muzeul din Craiova este singurul din România care deține Laserul Compact PHOENIX, creat și utilizat de lumea ştiinţifică internaţională, în procesul restaurării artefactelor, pe diverse suporturi: oase, bronz, piatră, marmură, alabastru, sticlă, ceramică, hârtie, textile.
Datorită eforturilor investiţionale realizate de către Consiliul Judeţean Dolj, Laboratorul de Restaurare-Conservare, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, este singurul laborator din România ce deține un laser performant necesar în procesul de restaurare a operelor de patrimoniu!
Potrivit unui comunicat de presă al CJ Dolj, achiziţia laserului performant finalizează un amplu proces investiţional, care s-a întins pe o perioadă de peste zece ani, şi a făcut ca Laboratorul de Restaurare-Conservare să devină centrul de referinţă al restaurării, fiind cooptat, la nivel naţional, în restaurarea celor mai importante piese de patrimoniu naţional mobil (Muzeul Cotroceni, muzeele de Istorie din Braşov, Ploieşti ).
Punerea în funcţiune a Laserului şi training-ul restauratorilor din Craiova au constituit acţiuni extrem de importante care au fost realizate de către Martin Cooper, cercetător științific, membru al Comitetului Științific Permanent al celui mai mare congres internațional al aplicaţiilor fotonicii în restaurare-conservare- Lasere în Conservarea Operelor de ARTĂ – „LACONA”.
„Pe plan internaţional, curăţarea cu laser a obiectelor de patrimoniu reprezintă una dintre cele mai performante tehnici utilizate, în ultimii ani, în restaurare şi conservare, fiind o metodă neinvazivă (absenţa contactului fizic dintre instrument şi suprafaţa piesei de patrimoniu), şi prezentând o maximă precizie vizând doar aria deteriorată, fără alte efecte mecanice negative asupra altor arii ale piesei supuse restaurării.
Restauratorii şi muzeografii Muzeului Olteniei vor avea posibilitatea reală de a reda circuitului expoziţional piese extrem de valoroase din bogatul tezaur deţinut, dar nevalorificat până în prezent, din cauza stării de degradare în care diferite piese se află, urmare a stării precare de conservare în care au fost descoperite sau a vechimii lor”, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Dolj.