Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu, anunță lansarea volumului „Fals tratat de muzeologie”, autor Emil Păunescu. Evenimentul va avea loc joi, 29 septembrie 2022, începând cu ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României (Calea Victoriei nr. 12), în prezența autorului și a invitaților săi.

Lucrarea „Fals tratat de muzeologie” este alcătuită din două volume ce însumează peste 1000 de pagini și a fost publicată în 2021 (vol. I), respectiv 2022 (vol. al II-lea) la Editura „Sud” din Bolintin Vale.

„Cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei, am recuperat o arhivă personală (care fusese sechestrată în primăvara lui 2015 în depozitul Muzeului din Giurgiu), ceea ce a făcut posibilă scrierea acestei lucrări. Pe parcursul a doi ani, am reunit în cuprisul ei trei posibile cărți […]: o istorie a carierei mele muzeologice (de factură memorialistică), un raport plictisitor al activităților profesionale (de factură bibliografică) și o culegere de învățăminte teoretice, sedimentate în urma experiențelor trăite.” – Emil Păunescu.

Emil Păunescu este istoric, cercetător pasionat și dedicat al trecutului orașului natal, Giurgiu, și membru de onoare în cadrul echipei Muzeului Județean „Teohari Antonescu”, la conducerea științifică a căruia s-a aflat timp de 15 ani.

Accesul se va face gratuit, în limita locurilor disponibile.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.