Comuna Bălești a fost formată din satele Băleşti, Voiniceşti (1864-1865), Băleşti, Rasova, Voiniceşti (1865-1930, 1932-1968), Băleşti, Ceauru, Corneşti, Găvăneşti, Stolojani, Tălpăşeşti, Tămăşeşti, Voinigeşti (1968-prezent).
Localnicii din Bălești sunt legumicultori vestiți, alimentând cu produse municipiul Târgu Jiu. De asemenea, creșterea animalelor reprezintă o altă ocupație de bază a locuitorilor din Bălești. În anul 1898, suprafaţa comunei a fost de 753 de ha, dintre care 449 de ha teren arabil, 202 ha păduri, 2 ha de vie, 100 de ha livezi cu pruni şi fâneţe; efectivul de animale număra 650 de bovine, 280 de ovine, 22 de caprine, 12 cabaline, 648 de porcine, 18 familii de albine; locuitorii deţineau 90 de pluguri, 160 de care cu boi, 12 căruţe; în acelaşi an, încomună se găseau 70 de puţuri, două fântâni, o moară.
În anul 1861, în comună erau 262 de familii, 308 case; în anul 1898 – 1.446 de locuitori, 332 de familii; în anul 1912 – 1.839 de locuitori.
În anul 1898, în comună se găseau primărie, post jandarmi, post telefonic, şcoală (frecventată de 43 de elevi), 7 biserici (6 lemn, una de zid, deservite de doi preoţi, 4 cântăreţi; o biserică de lemn cu hramul „Sf. Ioan”, construiă în anul 1832, pictată până în anul 1872, reparată în anul 1841 şi 1901, restaurată în anul 1956; biserica de lemn cu hramul „Sf. Arhangheli-Arhoţi” construită în anul 1672, refăcută de Damschin monah şi alţii în 1780, reparată în anul 1837, ruinată în 1956; biserică de lemn cu hramul „Sf. Gheorghe”, construită în anul 1843 în satul Voinigeşti);
Descoperirea arheologică din satul Bălești
Satul Băleşti a fost înregistrat în plasa ispravnicului Matei Bălăcescu (1727). În anul 1935, s-a descoperit un tezaur compus din 356 de monede, ce aparţin perioadei Vespasian-Gordian al III-lea. În anul 1995, Muzeul Judeţean Gorj a desfăşurat cercetări arheologice în punctul „Linia a doua”, fiind descoperite o locuinţă de suprafaţă şi fragmente ceramice specifice perioadei bronzului timpuriu (cultura Glina).
Așezarea este atestată documentar în diploma emisă de Sigismund, regele Ungariei, la 28 octombrie 1428 prin care întăreşte mănăstirii Tismana stăpânirea peste satul Băleşti, într-un hrisov din anul 1493, iunie 15, prin care Vlad Călugărul Voievod întăreşte lui Hrănitul spătar şi rudelor sale satele Băleşti şi Budeni.
Evoluţia proprietăţii: Sat aservit (mănăstiresc; secolul XVI), mixt (secolul XVII), megieşesc (secolul XVIII). Stăpânirea mănăstirii Tismana asupra satului Băleşti va fi reconfirmată şi de Ioan de Hunedoara la 20 septembrie 1444.
Răscoalele din Bălești
Locuitorii au participat la Războiul Ruso-Turc din anii 1828-1829. După anul 1864 sătenii au reclamat autorităţilor că proprietarul Iancu Mongescu le-a acaparat pământul, ajungând „să ne omorâm vitele şi să ne părăsim zisa şi arătata moştenire ce posedăm”.
Locuitorii au participat la Războiul de Independenţă, doi localnici jertfindu-și viața. În anul 1900, în satul Băleşti a avut loc o răscoală.
Locuitorii comunei Băleşti au participat la răscola din anul 1907 alături de cei din Ceauru şi Corneşti (raportul comandantului companiei de jandarmi rurali din Gorj, către Ministerul de Interne din 21 martie 1907, menţionează agitaţii cu caracter grav în comunele Hurezanii de Sus, Bălceşti, Novaci, Băleşti şi altele, contra arendaşilor şi proprietarilor acelor comune, pentru învoielile agricole; mai mulţi săteni din aceste comune au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi în câmp la Corneşti pentru a fi executaţi, au fost iertaţi până la urmă).
Locuitorii au participat la războiul din 1916-1918 (77 de ostaşi morţi), la războiul din anii 1941-1945 (23 de ostaşi morţi).
Ceauru a funcționat sub formă de comună. În anul 1865, în comună erau 215 familii, 251 de case. Este atestat documentar într-un hrisov emis la 1409-1418, prin care Mircea cel Bătrân dăruieşte mănăstirii Tismana satul Ceauru, în hrisovul lui Dan Vodă din 5 august 1424. A fost sat mănăstiresc . În hrisovul emis de Mircea cel Bătrân în 1409-1418, satul este dăruit de către voievod Mănăstirii Tismana. În hrisovul lui Dan Vodă din 5 august 1424, se menţionează că satul a fost cumpărat de mănăstirea Tismana.
La 15 martie 1907, ţăranii conduşi de preotul C. Stoichiţoiu au atacat şi incendiat conacul proprietarului Dinu Mihail, făcând „delimitările aşa cum voiau ei”. Administratorul moşiei s-a apărat cu armele. În 20 martie 1907, în zonă au sosit două companii de infanterie. Comandatul Legiunii de jandarmi s-a întâlnit cu ţăranii, arestând pe preotul C. Stoichiţoiu, pe învăţător şi 3 ţărani care, ulterior, au fost eliberaţi. Sătenii participă de la războiul din anii 1916-1918 (69 de ostaşi morţi) şi la cel din anii 1941-1945 (26 de ostaşi morţi).
Satul Corneşti este înregistrat în plasa ispravnicului Matei Bălăcescu (1727). Așezarea este menţionată într-un document emis la 12 august 1596. În anul 1727, moşia era megieşească. Pe ea „trăiau 4 locuitori cu moşie, doi fără moşie”.
Locuitorii au participat la războiul din anii 1916-1918 (91 de ostaşi morţi), la cel din anii 1941-1945 (30 de ostaşi morţi).
Găvăneşti a funcționat sub formă de comună prin legea administrativă din 31 martie 1864. Localitatea este menţionată în Bauer (1778).
În anul 1833 era moşie megieşească şi moşia lui Ion Călugărul şi moşia popei Vasile.
Rasova este menţionat într-un hrisov emis la 28 octombrie 1428, prin care Sigismund de Luxemburg, întăreşte Mănăstirii Tismana mai multe sate, printre care şi Rasova.
Stolojani este atestată documentar într-un hrisov emis la 17 iulie-31 august 1587, prin care Mihnea Turcitul Voievod întărea lui Rustea şi fiilor săi mai multe „ocine, părţi de moară, pădure, ape şi vie” în Tălpăşeşti, Tămăşeşti, Bălăceşti şi Stolojani. În anul 1727, moşia era megieşească. Pe aceasta se găseau 24 de locuitori cu moşie, 10 fără moşie, 6 văduve şi nevolnici, 2 aleşi.
Tălpăşeşti este menționat ărima dată într-un hrisov emis la 8 iulie 1577, prin care Alexandru II Mircea întărea lui Lupu şi altora stăpânire peste o ocină în Tălpăşeşti. Satul Tălpăşeşti a fost cotropit de turci în timpul lui Petru cel Tânăr voievod (1559-1568).
Satul Tămăşeşti este atestat documentar în diploma emisă de Sigismund, regele Ungariei la 28 octombrie 1428, prin care întăreşte mănăstirii Tismana stăpânirea peste satul Tămăşeşti.
Satul Voiniceşti este atestat documentar într-un document emis la 3 noiembrie 1516, prin care Neagoe Basarab Voievod întăreşte lui Stanciul logofăt ocini cu vie şi pomi în Titiriceşti şi Voinigeşti, „pe care acesta le dăruieşte, împreună cu alte ocini, Mănăstirii Cornet.
Academia Română
1 Comment