Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

ionut ParvanIonuț Pârvan are 17 ani și este elev al Seminarului Teologic Ortodox din Craiova. De mic și-a dorit să devină preot, mai ales că încă din copilărie mergea la slujbe și cânta în biserică. Când este întrebat ce planuri de viitor are, Ionuț spune sincer: abia așteaptă să devină păstor de suflete. „Pe primul loc în planurile mele de viitor stă neclintită dorința și nerăbdarea de a ajunge la scopul vieții mele, acela de a fi preot, iar pe de altă parte îmi doresc să fac ceva pentru salvarea culturii noastre românești, deoarece părerea mea este că încetul cu încetul va fi invadată de moda vremii”, a afirmat adolescentul. Tânărul elev a pus la punct organizarea unui spectacol folcloric la Căminul Cultural din Bâlta, Runcu, dedicat celebrei Maria Apostol.

S-a născut și a crescut pe plaiurile uneia dintre cele mai pitorești comune dionut parvan slujbain Gorj: Runcu. Ionuț Pârvan provine dintr-o familie de oameni simpli, dar muncitori, dispuși să facă foarte multe pentru a-și vedea cei doi băieți fericiți.

Trăiesc cu frica de Dumnezeu, așa cum spune însuși Ionuț, un adolescent cu un suflet frumos, copil credincios, blând, optimist și foarte matur pentru vârsta sa.

„Mai am un frate mai mic cu doi ani decât mine, iar despre familia mea pot să vă spun că trăim uniți întru Hristos, cu bune și cu rele, căci numai bine niciodată nu o să existe. Mama este muncitoare la Edilitara, se ocupă de florile din serele de la Târgu-Jiu, iar tata lucrează la mină. (…)

Am terminat clasele I-VIII la Școala  Generală C.tin Șandru din satul Bâlta, iar acum sunt la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova, am trecut în anul IV, ultimul”, a spus Ionuț Pârvan. Copilul din satul Bâlta își dorește mult ca marile valori ale Gorjului să nu fie uitate și dragostea pentru tradiții și istoria noastră să le-o transmită și tinerilor. De asemenea, băiatul este îngrijorat de felul în care semenii săi se îndepărtează de Dumnezeu:

„Sincer să fiu, am observat și eu că odată cu trecerea timpului, oamenii încep să se îndepărteze de Dumnezeu. Dovada este că nu mergem înspre bine, ci în partea opusă. Oamenii din ziua de azi nu vor să se mai înfrâneze de la poftele trupești și refuză să se îndulcească din nepieritoarea iubire a lui Dumnezeu. Nu este bine să judecăm, dar nici să trecem nepăsători pe lângă astfel de oameni, nu sunt eu în măsură să dau sfaturi, dar o vorbă bună pot să dau. Părerea mea este că ar trebui să încercăm atât cât putem noi să-i aducem la Dumnezeu pe cei ce au părăsit turma Păstorului cel bun”, spune adolescentul.

ionut parvan 3Îngrijorat pentru viitorul societății. A descoperit credința în Dumnezeu de mic, căci așa l-au crescut ai lui. Mergea la slujbe și cânta la biserică, iar acolo se simțea cel mai bine. La fel și acum. Mirosul tămâiei și fumul candelelor ce ardeau ușor făceau timpul să se oprească în loc, iar mintea băiatului, dar și sufletul său, se apropiau în alte și alte feluri de Dumnezeu.

Așa au trecut anii și ajuns la vârsta adolescenței, la care alții petrec în cluburi, Ionuț Pârvan afirmă cu tărie că abia așteaptă ziua hirotoniei întru preot: „Pe primul loc în planurile mele de viitor stă neclintită dorința și nerăbdarea de a ajunge la scopul vieții mele, acela de a fi preot!

Pe de altă parte îmi doresc să fac ceva cu cultura noastră românească, deoarece părerea mea este că încetul cu încetul, va fi invadată de moda vremii. Maria Lătărețu sau Maria Apostol vor dăinui mereu în folclorul nostru românesc, dar eu cred că degeaba au fost, dacă noi, ca urmași ai lor, tot mai puțin ne aducem aminte de personalitatea lor și nu insuflăm și copiilor noștri dragostea pentru frumosul ce era odată.

Și crinul când înflorește își răspândește mirosul lui îmbietor peste tot și toți se bucură de el, dar vine vremea când se ofilește, nimănui nu îi mai pasă. Dorința mea este de a urma Facultatea de Teologie ortodoxă din Craiova”, a spus Ionuț Pârvan.

Ionuț cântă și iubește muzica popularăionut parvan 2. Având o voce frumoasă, dar și talent, băiatul a fost încurajat de cei apropiați să se apuce de cântat. Încă de când era mic, bunica sa îi spunea că își dorește să îl vadă pe scenă, cântând.

Între timp, bătrâna a decedat, anii au trecut, iar Ionuț, care nu s-ar fi văzut niciodată cântând muzică populară a ajuns să îndrăgească tradițiile populare și muzica artiștilor valoroși.

De asemnea, a descoperit că îi face plăcere să cânte muzică populară. „De mic copil cânt la biserică și multă lume îmi zicea că am voce, așa că încurajat fiind am început să cânt muzică populară.

Pentru mine muzica populară înseamnă o alinare a sufletului în momentele grele ale vieții și pe de altă parte mai înseamnă și frumosul lumii acesteia exprimat în cuvinte. Nu am studii muzicale.

Maria Apostol are ca sinonim cuvântul „acasă” pentru Ionuț Pârvan. Pe 14 august, la Căminul Cultural din satul Bâlta, cântăreți de muzică populară, îndrăgiți de public, vor urca pe scenă pentru a îi aduce un omagiu Mariei Apostol. Spectacolul se numește „Cântec pentru Maria Apostol” și este organizat de adolescentul de 17 ani.

„Este un omagiu adus Mariei Apostol. Mă gândesc că va veni lume multă, intrarea va fi cinci lei și pe scenă vor urca: Nina Predescu, Reli Sanda, Mariana Palavu, Ion Drăgan, Lorena Andrei, Angelica Mirea, Mădălina Barbonie, Andreea Andrei, afis spectacol maria apsotolAngelica Mirea, Victor Tița, Ștefan Popescu, Valentina Macarie.

De asemenea, invitați mai sunt: Bianca Tivig, Cornelia Orleanu, Vasile Andrei, Luiza Ciudin, Andrada Betej, Cristian Hodoiu, Mara Vătavu etc”, a spus Ionuț Pârvan, inițiatorul ideii. Acesta a fost sprijinit de Primăria Runcu, Ion Apostol și Ion Bădică.

„În primul rând, pentru mine numele Mariei Apostol înseamnă acasă, deoarece  ea a fost născută în Runcu, comuna în care locuiesc și eu. Oriunde mă duc, mă laud că din pământul în care am crescut, a răsărit o mare floare a muzicii populare gorjenești.

Maria Apostol mai înseamnă o parte din mine, deoarece eu simt că ceva mă leagă de personalitatea dânsei, deși nu știu exact ce este și mai ales în perioada asta a verii, în fiecare an, simt o tristețe în suflet, deoarece  în perioada asta, Maria Apostol își trăia ultimele zile chinuită de boala ei groaznică. (…) M-am gândit să aducem oamenilor aminte de personalitatea Mariei Apostol printr-un spectacol de zile mari, cum se mai spune pe la noi! Spectacolul va fi un omagiu adus celei ce a fost Maria Apostol.

Nu pot spune că  este ușor, dar pot spune că în momentul în care îți dorești ceva și o faci din dragoste, parcă Dumnezeu din greutatea și stresul acumulat, îți dă așa o bucurie imensă, de nedescris. Uiți de toate și vrei să ajungi cât mai repede la momentul în care te vei bucura de roadele dulci ale muncii depuse”, a afirmat Ionuț Pârvan.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.