Ionica Popescu predă de 28 de ani chimia, despre care spune că este materie îndrăgită doar de cei care ajung să o înţeleagă. Din 1989, de când a primit repartiţia, profesoara Ionica Popescu, iubită de elevii săi, a predat la acelaşi liceu, care în cei 28 de ani, a purtat mai multe denumiri: Grup Şcolar Industrial, Liceul Industrial Minier Motru, Liceul Industrial „Constantin Rădulescu” şi acum Colegiul Tehnic Motru. „În toţi aceşti ani, s-au schimbat multe în învăţământ, în general… atitudinea elevilor faţă de şcoală, respectul faţă de cei care sunt la catedră, interesul pentru a învăţa şi motivaţia de a învăţa. Dacă pe timpuri erai motivat pentru a învăța, având un loc de muncă şi un viitor, astăzi dacă mă gândesc bine, de ce trebuie să ia un elev bacalaureatul? (…) A rămâne profesor în România acestor ani înseamnă să ai o mare dorinţă să îi înveți pe alţii, să vrei să transmiţi generaţiilor toată pasiunea ta pentru carte, cu toate greutăţile şi lipsurile celor care lucrează în acest domeniu”, a spus profesorul Ionica Popescu de la Colegiul Tehnic Motru.
Reporter: Dacă ar fi să realizaţi un top al celor mai frumoase amintiri din anii la catedră, cum ar arată?
Ionica Popescu: Ar suna așa: primele generații de biochimie la care am fost dirigintă, colectivul de profesori din care am făcut parte în anii de debut ai carierei de profesoară, elevii care învăţau şi îmi dădeau satisfacţia meseriei, rezultate obţinute la concursuri şi examene cu elevii pregătiţi de mine și bucuria ce o aveam când începea un nou an şcolar.
Rep.: În toţi aceşti ani, ce s-a schimbat în învăţământul românesc, gorjenesc?
I.P.: În toţi aceşti ani s-au schimbat multe în învăţământ, în general… atitudinea elevilor faţă de şcoală, respectul faţă de cei care sunt la catedră, interesul pentru a învaţa şi motivaţia de a învăţa. Dacă pe timpuri erai motivat pentru a învăța, având un loc de muncă şi un viitor, astăzi dacă mă gândesc bine, de ce trebuie să ia un elev bacalaureatul? Dacă nu are posibilitatea să meargă mai departe… să depună dosar la şomaj? S-a redus şi numărul de elevi, respectiv de clase, programa s-a încărcat, numărul orelor s-a redus, dar cerinţele sunt aceleaşi.
Rep.: Care sunt greutăţile ce le întâlnește un profesor?
I.P.: În primul rând nu mai avem timp. Se cer foarte multe mape, hârtii peste hârtii, dovezi peste dovezi, lipsa materialului didactic corespunzător. Degeaba ne-am perfecţionat, susţinând examene de grad, cursuri de perfecţionări, dacă nu şi aplicăm în totalitate tot ce am dobândit. Generaţiile din ziua de azi nu mai au acel respect faţă de cei care îi învaţă şi nici respect pentru părinţii lor, nu mai sunt nici părinţii de altădată, implicaţi în viaţa elevului.
Rep.: Respectul îl învaţă acasă sau şi la şcoală?
I.P.: Cum spuneam, nu mai există respect! De multe ori, respectul îl învaţă acasă, dar la şcoală noi trebuie să-l dobândim de la elev, nu să îl cerem. Eu cred că reuşesc prin metodele mele şi prin felul meu de a fi să impun respect.
Rep.: Ce rol are părintele în educaţia unui copil?
I.P.: Părintele este foarte important în educaţia unui copil. Părintele este modelul în viaţă pentru copil. Am observat acest lucru în multe activităţi extraşcolare, mai ales. De exemplu, am fost într-o excursie cu un grup de elevi.Toţi au avut aceleaşi condiţii de manifestare, de reacţionare în anumite situaţii, elevii care au primit o educaţie adecvată acasă, de la părinţi, s-au cunoscut, au ştiut să facă diferenţa între comportament liber şi comportament libertin.
Rep.: Ce va doriţi să se schimbe în sistemul educaţional?
I.P.: Aş dori că noi profesorii să fim cu adevărat un sprijin pentru formarea viitorilor specialişti şi nu doar pentru a le preda o cantitate de materie într-un interval de timp. Să se schimbe programele, să fie timp mai mult pentru a exersa şi aplicaţii practice, legate de viaţă de zi cu zi.
Rep.: Ce soluţii vedeţi la problemele care există?
I.P.: Mai puţini elevi la clasă, ore mai multe şi materie mai atractivă, mai mult cu aplicaţii în practică şi cu mai puţină teorie şi, bineînţeles, dotarea şcolilor cu laborator adecvat.
Rep.: Ce realizări profesionale puteţi aminti?
I.P.: Bucuria mea este că am avut parte de câţiva elevi care mi-au luminat munca prin rezultatele obţinute! În spatele fiecărui elev care participă la un concurs sau examen se află un profesor, dacă elevul reuşeşte, atunci profesorul este „luminat” şi i se recunoaşte munca, dacă însă nu ar reuşi, nu se mai spune nimic.
Profesorul rămâne în „umbră”… deşi muncă a fost. Am obţinut locurile I, II şi menţiune la concursul de chimie „Petru Poni”, faza judeţeană – clasa a IX a şi locul I cu eleva Rușeț Maria la faza pe ţară, clasa a IX a la acelaşi concurs.
De asemenea, am avut rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat, toţi elevii care au optat pentru chimie au luat proba, iar elevul Pintilie Denis a obţinut notă 10 la chimie, proba bac. Elevul este student la Informatică acum. Am avut şi bucuria reuşitei unor elevi la facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi Timişoara, precum şi la Facultatea de Chimie din Cluj şi Timişoara.
Rep.: Dacă nu aţi fi ales carieră de dascăl, ce altă cale v-ar fi plăcut să urmaţi?
I.P.: Cred că aş fi făcut farmacia, sunt pronaturiste, aş fi făcut o carieră în tratamente naturiste, aş fi căutat să creez produse cosmetice naturiste. Dar, mi-am dorit să fiu profesor, mi-a plăcut această meserie şi nu aş schimba-o.
Rep.: A fi profesor în Gorjul/România acestor ani, ce înseamnă?
I.P.: A rămâne profesor în România acestor ani înseamnă să ai o mare dorinţă să îi înveți pe alţii, să vrei să transmiţi generaţiilor toată pasiunea ta pentru carte, cu toate greutăţile şi lipsurile celor care lucrează în acest domeniu.
1 Comment