Una dintre cele mai negre spaime ale pacienților, care se prezintă la consult neurologic pentru simptome cum ar fi durerile de cap, amețelile, furnicăturile localizate pe diverse zone ale corpului, este că ar putea avea o tumoră cerebrală sau „cancer la cap”, cum e denumită în termeni populari. Spaima aceasta nu cunoaște vârstă, apare deopotrivă la tineri și bătrâni, e spaima că în creier mai poate fi „ceva” rău, un intrus care, odată pătruns acolo, poate distruge tot.
De altfel, atunci când pe investigațiile imagistice apare acel „ceva” care nu ar trebui, în mod normal, să existe în acea zona anatomică, termenul folosit de medici este „formațiune înlocuitoare de spațiu”. Pentru că asta face o tumoră, indiferent de ce tip este: invadează sau comprimă țesuturile sănătoase din jur și modifică astfel funcționarea respectivei regiuni, în cazul acesta cerebrale. În funcție de funcționalitatea și mărimea zonelor cerebrale afectate, o tumoră se poate manifesta diferit sau chiar poate să nu aibă niciun fel de manifestare clinică o bună perioadă de timp, dacă ea se află în ceea ce neurologii numesc „zona mută clinic”.
Dintre pacienții la care tumora se manifestă clinic, o foarte mică parte au un debut acut, brutal al simptomatologiei, care poate fi asemănător unui fals accident vascular cerebral, debut întâlnit, mai ales, când în interiorul tumorii s-a produs o sângerare. De regulă, simptomatologia prezintă o evoluție lentă progresivă putând apărea: pareze ale feței sau membrelor, tulburări de echilibru, durere de cap (40-50% dintre pacienți), vărsături, somnolență, confuzie, uneori chiar crize epileptice (la 20-30% dintre pacienți).
Diagnosticul se suspicionează în urma unui consult neurologic la care apar modificari, dar confirmarea că în creier este o formațiune înlocuitoare de spațiu o aduce doar examinarea computer tomograf sau RMN cerebral, de preferat cu substanță de contrast (dacă formațiunea evidentiabilă în creier captează substanța de contrast, acest lucru pledează în favoarea malignității!). Ceea ce trebuie știut de către pacienți este că nu toate tumorile cerebrale sunt maligne, adică popular „canceroase”, ci există și tumori benigne, „necanceroase”. Desigur, în urma aspectului evidențiat pe tomograf sau pe RMN putem emite opinii privind felul tumorii, malign sau benign, pentru că ele au caracteristici imagistice destul de diferite, dar pentru că uneori știm cu toții că lucrurile nu sunt ceea ce par, diagnosticul de certitudine privind tipul tumorii îl pune numai examenul anatomo-patologic al unui fragment de țesut, care poate fi prelevat inclusiv printr-o biopsie cu abordare minimă.
De asemeni, este bine ca pacienții să știe că o tumoare cerebrală malignă nu este obligatoriu o condamnare la moarte, pentru că și tumorile maligne sunt de mai multe feluri, iar evoluția depinde de tipul tumorii și cât de repede a fost depistată. În mare, medicii împart tumorile cerebrale în primare (adică localizate NUMAI în creier) și secundare (care sunt „puii” unor cancere inițiale localizate în alte zone ale corpului, dar care au metastazat la distanță de acele zone: cancere pulmonare, de sân, de tegument-adică melanoame; de fapt, orice tip de cancer poate metastaza cerebral, dar cele enumerate anterior dau mai frecvant metastaze cerebrale).
În ceea ce privește tipurile de tumori primare cerebrale există numeroase clasificări ale acestora, în funcție de diverse criterii. În principiu este bine de știut că ele sunt atât de variate încât se pot întâlni tipuri din cele mai agresive, cu durată redusă de supraviețuire și răspuns slab la tratament, dar și tipuri în care evoluția este extrem de lentă, întinsă pe parcursul a ani de zile, cu remisiuni lungi și, uneori chiar vindecări. În cazul anumitor tipuri de tumori se vorbește de o predispoziție genetică, observându-se că sunt familii în care mai mulți membrii au dezvoltat același fel de tumoră, dar, cel mai adesea, pacienții nu au nicio rudă care să prezinte acest tip de patologie. Tratamentul tumorilor cerebrale este și el în funcție de tipul tumorii, presupunând diverse combinații între intervenții de neurochirurgie, chimioterapie și radioterapie. Ceea ce trebuie reținut este că nu suntem total dezarmați în fața acestor intruși în casa creierului, că medicina a făcut progrese în tratarea acestui tip de patologie, că o tumoră cerebrală nu reprezintă o implacabilă condamnare la moarte, dar ca este extrem de important să le diagnosticăm din timp pentru a le putea trata corespunzător.
Cristina Eugenia Căliman, medic neurolog
