Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Între România și Franța. Un parcurs plastic remarcabil”, eveniment care va avea loc vineri, 17 noiembrie, ora 18.00, la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2). Expoziția anuală a Pinacotecii Muzeului Municipiului București are o importanță aparte pentru că se înscrie în contextul mai general de celebrare a 30 de ani de francofonie în România.
„Mijlocul secolului al XIX-lea marchează momentul în care din ce în ce mai mulți pictori români vor pleca să studieze arta la München sau la Paris, contactul artiștilor români cu marea artă europeană devenind tot mai intens.
Theodor Aman, întemeietorul Școlii de Belle-Arte din București, alături de Gheorghe Tattarescu, va fi unul dintre primii pictori români plecați să studieze la Paris. În perioada studiilor, dar și în timpul călătoriilor sale în Occident, Aman a realizat câteva picturi reprezentând peisaje din Franța, cum ar fi curtea de la Contrexéville sau peisaje cu străzi la Spa, localitate situată în regiunea Valonia din Belgia.
La École des Beaux-Arts de la Paris, dar și în cadrul școlii neoficiale de la Barbizon se vor forma primii pictori importanți pentru istoria artei naționale: Theodor Aman (deja menționat), Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, Ștefan Luchian și aproape toți pictorii afirmați în perioada interbelică din spațiul românesc. Parisul, sudul Franței sau Bretania, peisajele urbane sau rurale din aceste zone au fascinat generații întregi de artiști români, demn de remarcat fiind chiar Nicolae Grigorescu, care vizitează: Dinan, Dinard, Saint-Malo, Mont-Saint-Michel, țărmul Normandiei, Granville. Îl vor urma, în alte călătorii inițiatice: Nicolae Grant, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Max Wexler Arnold, Eustațiu Stoenescu, Ștefan Popescu, Elena Popea, Iosif Iser sau Jean Alexandru Steriadi. Peisajele realizate, de exemplu, de Cecilia Cuțescu Storck în Franța, Italia, Spania și Portugalia rămân și acestea de referință în arta românească.
În general, în perioada interbelică, foarte mulți artiști își desăvârșesc studiile la Paris, cu profesori și artiști celebri în epocă, precum Lucien Simon, Jean-Paul Laurens, Henri Mattise. Ultimul dintre aceștia a fost coleg și prieten cu Theodor Pallady. Sculptorii sau femeile-sculptor au studiat în atelierele lui Rodin, Bourdelle sau în atelierul lui Constantin Brâncuși de la Paris. Antoine Bourdelle, de exemplu, a întreținut o relație specială cu Anastase și Elena Simu. Cei doi colecționari nu numai că au achiziționat lucrări chiar din atelierul acestui sculptor renumit, dar au fost și portretizați de către artist.
După cel de-al Doilea Război Mondial, care a instituit, în final, regimurile comuniste în estul Europei și în România, afirmarea artei românești în vestul Europei a fost încetinită timp de peste patru decenii, în perioada 1945-1989”, au declarat dr. Elena Olariu, director adjunct Secția Artă și drd. Angelica Iacob, șef Secția Artă – Muzeul Municipiului București.
Iubitorii de artă și admiratorii marilor maeștri ai picturii românești vor avea posibilitatea să vadă în noua expoziție în jur de 60 de lucrări, realizate, în mare parte, în Franța. Pe simeze se vor regăsi tablouri semnate de Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, George Demetrescu Mirea, Filip Marin, Gabriel Popescu, Theodor Pallady, Ștefan Popescu, Gheorghe Petrașcu, Kimon Loghi, Cecilia Cuțescu Storck, Iosif Iser, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Lucia Dem(etriade) Bălăcescu, Gheorghe Ionescu Sin, Max W. Arnold, Ștefan Constantinescu. De asemenea, în expoziție va putea fi admirată și o sculptură din bronz realizată de Jean-Antoine-Marie „Antonin” Idrac (1849-1884), care a fost donată de Consiliul Comunal al orașului Paris către Primăria Municipiului București în 22 august 1938, apoi transferată de la Cabinetul Primarului General către Pinacoteca Muzeului Municipiului București.