Ziua Mondială a Cercetășiei este în toată lumea în fiecare an, pe data de 22 februarie. Roxana Boltașu, președinte al filialei Târgu Jiu „Ecaterina Teodoroiu“ din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, a accepta să acorde un interviu revistei Cultura în care a explicat ce este cercetășia, meritele cercetașilor în istoria țării noastre și cum ajută această activitate la formarea individuală. Deviza cercetașilor este: „Gata oricând“.
Reporter: Când au apărut primele organizații de cercetași?
Roxana Boltașu: În fiecare an, la 22 februarie, se sărbătorește Ziua Mondială a Cercetașului. Această dată reprezintă ziua de naștere a a ofițerului britanic Robert Baden Powell inițiatorul mișcării de cercetași. Urmând o carieră militară, Baden Powell, încearcă să reformeze metodele de pregătire militară, introducând activităţi distractive pentru ridicarea moralului trupelor. În urma unui succes de excepţie este distins, la Londra, de către regina Victoria, cu Ordinul Bath şi avansat la gradul de general-maior. Această avansare marchează finalul strălucitei sale cariere militare, urmând ca Sir Robert Baden Powell să îşi dedice viaţa promovării păcii şi toleranţei. În 1907, între 27 iulie şi 8 august, organizează pe coasta de sud a Angliei (insula Brownsea), o tabără pentru 20 de tineri în care promova prin educaţie non-formală spiritul de aventură, lucrul în echipă şi progresul personal, prin forţele proprii. Acesta este momentul când ia naştere Cercetăşia, o mişcare care, în scurt timp, a luat o amploare deosebită în toate regiunile lumii. Cercetăşia a fost fondată de către tinerii care au răspuns ideilor şi idealurilor formulate în lucrarea „Scouting for Boys”, scrisă de Baden Powell în 1908. Ideea initială nu a fost aceea de a crea o organizaţie pentru tineret, ci mai degrabă de a promova nişte idei pentru educarea caracterului aşa-zis „de cercetaş” – pe care apoi, organizaţii deja existente (Boys Brigade, spre exemplu), să le preia şi să le adapteze programului propriu. Oarecum neaşteptat însă, imediat dupa aceasta, pe întreg cuprinsul Marii Britanii, grupuri de tineri au început să se organizeze singuri în patrule, pe baza materialului conceput de Baden Powel. Astfel, încă de la începuturile sale, o dată cu organizarea primei patrule, Cercetăşia a fost organizată şi condusă de către tineri.
Rep: Cum a apărut cercetășia în România?
R.B.: Gheorghe Munteanu-Murgoci, un om de ştiinţă român, aflat în vizită în Anglia, ia contact cu cercetăşia de aici. Întorcându-se la Bucureşti, el va deveni principalul iniţiator şi conducător al primelor grupuri de cercetaşi români. În România, în 1912 apăreau primele grupuri de cercetaşi români (Blaj, Braşov, Bucureşti) pentru ca în 1914, datorită activităţii lor creative, să ia fiinţă Asociaţia Cercetaşii României, recunoscută oficial. În timpul Primului Război Mondial, cercetaşii români au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafişti. În memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetaşilor. În 1922, Asociaţia Cercetaşii României devine membru fondator al Organizaţiei Mondiale a Mişcării Cercetăşeşti. În 1937, anul desfiinţării sale, Organizaţia se afla peste tot unde era nevoie de ajutorul ei. În urma ordinului de abolire dat de Carol al II-lea, Asociaţia îşi suspendă orice activitate. Renăscută în 1990, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“, cea mai mare mişcare neguvernamentală de tineret din România, se face repede cunoscută atât în ţară cât şi în străinătate. În 1993, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“ este singura mişcare cercetăşească din România reprimită în Organizaţia Mondială a Mişcării Scout care numără în prezent peste 30.000.000 membri activi în 216 ţări şi teritorii. În România, peste 3.500 de membri îşi desfăşoară activitatea în 79 de grupuri
Rep.: Care este istoria cercetășiei în județul Gorj?
R.B.: În anul 1914 a luat fiinţă Legiunea «Domnul Tudor» şi Cohorta «Târgu-Jiu», iar Ecaterina Teodoroiu a fost cercetaşă în Cohorta «Pastorul Bucur». La Bătălia de la Podul Jiului au participat şi cercetaşii din Legiunea «Domnul Tudor», ajutând la evacuarea răniţilor şi aprovizionarea cu muniţie soldaţilor între 14-27 octombrie 1916.
Actualul centru local a primit autorizația de funcționare începând din aprilie 2001, când la inițiativa a trei profesori de la Școala „Sf. Nicolae“ s-a înființat unitatea de temerari – copii cu vârsta între 11-14 ani – „Cătalina de la Jiu”. În 2002 am înființat și unitatea de exploratori – copii cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani – „Flavia Felix” după numele legiunii romane care a poposit la carstul de lângă Bumbești-Jiu, iar din 22 aprilie 2007 avem și unitatea de lupișori – copii cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani – „Pui de leu”. Din anul 2008, filiala „Ecaterina Teodoroiu” Targu Jiu are personalitate juridică și din centru local am devenit filială.
Rep: Câți cercetași sunt înscriși în organizația pe care o coordonați și ce vârste au?
R.B.: Filiala s-a dezvoltat și în prezent avem aproximativ 100 de cercetași activi cu copii din toate grupele de vârstă. Cercetașii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, se numesc, simbolic: lupișori. Modelul folosit pentru lupişori drept cadru simbolic este Cartea Junglei scrisă de Rudyard Kipling. Cercetașii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani ani se numesc, simbolic: temerari. Cadrul simbolic al ramurii de vârstă temerari este relieful cu cele 4 forme ale lui: câmpie, podiș, deal, munte. Transformările propriului corp, contradicţiile care încep să apară şi întrebările care şi le pun îi rup pe tineri din siguranţa căminului copilăriei lor. Încep să îşi caute noi surse de identificare pentru a-şi construi identitatea. Acum aceşti tineri au nevoie de orizonturi mai largi, care să le permită să îşi exprime noile şi măreţele abilităţi. Nimic nu le face mai multă plăcere, la această vârstă, decât să descopere noi lucruri şi să fie surprinşi de imprevizibil.
Cercetașii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani ani se numesc, simbolic: exploratori. Cadrul simbolic al ramurei de vârstă exploratori este: cetatea. Din vârful muntelui, uitându-se în zare, temerarii observă situl unei cetăţi şi pornesc spre aceasta. Cetatea a fost proaspăt repopulată de tineri cu iniţiativă, doritori de a ajuta la reclădirea civilizaţiei care dată popula cetatea. Mai mult, noii locuitori lucrează la ridicarea unei noi cetăţi cu turnuri, case, pieţe şi cartiere.
Rep: Ce evenimente vor fi organizate pentru a marca această Ziua Mondială a Cercetășiei?
R.B.: Pentru a marca acesta zi am pornit pe pagina de Facebook a organizației locale un eveniment prin care suntem promovați și, la rândul nostru, provocăm alți cercetași din centrul local sau din alte centre locale din țară să spună câteva cuvinte despre ce înseamnă să fie cercetași și să posteze o poză din primul lor camp. Același lucru se întâmplă și pe paginile personale de facebook pentru a provoca mai mulți actuali și foști cercetași să povestească despre ce a însemnat și înseamă pentru ei cercetășia. Fiind pagini publice, multe persoane pot afla mai multe despre cercetășie, despre ce însemană să fie cercetași și despre ce ne face să fim împreună.
Eu am fost provocată prima iată ce am scris: „Natura, provocările, energia, spontaneitatea, munca în echipă alături de oameni de toate vârstele, prieteniile create în țară și în străinătate m-au făcut să cred în cercetăsie și, astfel, de 24 de ani, cercetășia pentru mine a devenit un mod de viață. Fac tot posibilul ca «în fiecare zi să fac o faptă bună» și prin experiențele trăite alături de copiii, tinerii și adulții implicați în organizație «să las această lume un pic mai buna decât am găsit-o»“.
De asemenea, duminică se va desfășura un concurs despre istoricul cercetășiei, despre ce însemnă să fi cercetaș, cu toate grupele de vârstă active din centrul local. Activitatea este pregătită de patrula de exploratori PEGASUS.
Rep: Care sunt cele mai importante acțiuni care au avut loc în anul 2017 și care vor fi principalele acțiuni din acest an?
R.B.: În acest an am am participat deja la Școala de Iarnă de la Călimănești din perioada 9-11 februarie, unde au particpat cercetași din șapte centre locale din țară. Săptămâna trecută a avut loc la Călimăneşti-Căciulata „Scoala de iarnă -Scout Extreme Adventure” organizată cu sprijinul Primăriei oraşului Călimăneşti de Centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”. La acest eveniment au participat cercetaşi din Bucureşti, Tecuci, Târgu Jiu, Drăgăşani şi Râmnicu Vâlcea. Programul şcolii a fost foarte încărcat şi a cuprins, pe lângă activităţile de la care am postat fotografii, şi ateliere în teren de învăţare a procedeelor de semnalizare a aeronavelor în situaţii de pericol şi în operaţiuni de căutare, semnalizarea pentru cei din urmă cu materiale din teren, cunoaşterea florei şi faunei, procedee de rapel, traiul în condiţii de izolare şi radiocomunicaţi. Cercetaşii au făcut drumeţii pe timp de zi şi la lumina lanternelor şi s-au distrat la o seară de prezentare a momentelor artistice pregătite de acasă, urmată de karaoke. Acum ne pregătim pentru a VI-a ediție a „Mărțișorului fermecat”, unde vom strânge mărțișoare pentru femeile internate în acestă perioadă în spitatele din oraș. Vom amplasa un stand în zona centrală, lângă Universitatea „C-tin Brancuși“ pentru a primi donații de la trecători, iar în data de 1 martie vom merge în toate spitalele orașului pentru a le dona. Această activitate a avut un succes foarte mare încă de la început, oamenii find impresionați de activitatea noastră, mai ales că multe femei nu primesc nici un mărțisor de la rude pe perioada internării. Vom participa și la o campanie națională de plantare de arbori în luna curățeniei, iar în acest fel vom sărbători Ziua Pământului și Ora Pământului. Vom participa la campusuri naționale și internaționale, cum ar fi: București Quest 13-16 aprilie, Concursul White Wolf de la Baia de Fier din data de 1 mai, Cupa Izvoarelor, 28 iunie-1 iulie, la Costești Vâlcea; Campul Național de Temerari, 22-28 iulie, Campul național de lupisori din 5-11 august și Școala de Alpinism din 30 august-2 septembrie. De asemenea, în luna mai o să avem a IX – a ediție a Festivalului Luminii, unde vom umple aleile Parcului Central cu gulguțe ce vor lumina întreg parcul și vom realiza o atmosferă de basm, gândindu-ne la frumusețea lucrurilor mărunte.