În perioada 18-26 septembrie 2023, au loc, în cadrul celei de a doua ediții a Academiei de Arte Lugoj Clasic, cursurile de măiestrie dedicate tinerilor muzicieni susținute de bas-baritonul Sorin Coliban, mezzosoprana Aura Twarowska, cărora li se alătură pianistul Traian Moldovan (acompaniament), pianistul Dragoș Mihăilescu, violonista Alexandra Crișan, clarinetistul Dan-Florin Catina și de chitaristul Ion Dorobanțu. Lecțiile au loc la Școala de Muzică “Filaret Barbu” (pentru instrumente) și la Casa Bredicenilor și Clubul Copiilor din Municipiul Lugoj (canto), iar participarea cursanților este gratuită. Academia de Arte Lugoj Clasic este un proiect organizat de Asociația culturală Enthousiasmos cu sprijinul Primăriei Municipiului Lugoj.
„A doua ediție a Academiei de Arte Lugoj Clasic a început în luna august, iar până acum ne-am focalizat atenția pe copiii din Corurile Academiei, dirijate de Claudia Crețiu. De asemenea, am înființat o formație corală, Camerata Voces Lugosienses. Începând din această săptămână, atenția noastră se va îndrepta spre specializările canto, pian, vioară, clarinet și chitara clasica. Vom avea participanți din București, Iași, Arad, Timișoara și Lugoj.
În total, ediția aceasta va totaliza peste 100 de participanți instruiți în diverse specializări muzicale.”, declară mezzosoprana Aura Twarowska, directorul artistic al Academiei de Arte Lugoj Clasic