La Muzeul ASTRA din Sibiu a fost strămutată întreaga gospodărie a unui meșter rogojinar din Gorj, mai exact din satul Văleni al comunei Plopșoru. Acest meșteșug a fost practicat în România la scară redusă, spun specialiștii Muzeului Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu. Rogojinile erau comercializate odinioară în târguri şi în bâlciuri, fiind puse pe pat ori pe jos, în camera bună a ţăranului.
În volumul de prezentare a colecției muzeale de la Sibiu, din ASTRA, prof. Dr. Corneliu Ioan Bucur scria că „meșteșugul rogojinăritului se practica la scară relativ redusă în România, mai ales în sate apropiate de bălți și mlaștini. Meșterii produceau rogojini, papornițe, ștergătoare”. La Sibiu, la Muzeul ASTRA, a fost transferată în 1972 o gospodărie a unui meșter rogojinar din Plopșoru. Primul element al gospodăriei este casa de locuit, construcție din lemn masiv, cu acoperiș din șiță. În casă, meșterul își avea și atelierul, iar la parter era pivnița. La Sibiu mai puteți vedea și grajdul de vite, dar și pătulul, construcții specifice zonei din care au fost mutate. Și pătulul și curuiagul găinilor (cotețul n.red.) sunt din împletitură de nuiele, fixată pe schelet de bârne.
Iată ce scria etnologul Alexandru Doru Șerban în lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană”: „Prima operaţiune pe care o împlinea meşterul rogojinar era recoltatul papurei. După ce era tăiată, papura se curăţa şi se lăsa o perioadă la uscat. Se despica firul de papură în două, să i se scoată mijlocul din care se făcea urzeala. Înainte de folosire, teiul era stropit cu apă, apoi era răsucit pe sucală. Astfel, pregătit, teiul se urzea pe cele două suluri ale războiului, făcându-i-se ocheţi numai pe sulul de jos. (…) Rogojinile se ţeseau în războaie verticale asemănătoare gherghefului, având în componenţă două suluri, blocate de două zăvoare şi o spată, formată din două scânduri găurite în şir, prin care se trece urzeala, denumite dreve. Echidistanţa firelor de urzeală o dădeau găurile spetei. Papura rămasă după despicat se împletea cu mâna printre firele urzelii, câte două fire de la un capăt şi alte două la celălalt capăt. Prin bătutul cu spata se realiza ţesutul”.
Din păcate, multe dintre meseriile sau meșteșugurile, în anumite situații, care se practicau acum zeci și zeci de ani au dispărut, ca de exemplu pietrăritul, vărăritul. Unele meşteşuguri se mai păstrează şi astăzi: dulgheritul, tâmplăritul, dogăritul, olăritul, fierăritul, cărămidăritul, fântânăritul, zidăritul, cismăritul, arta ţesutului şi a cusutului. Câteva meşteşuguri, precum cruceritul, şindrilitul, rogojinăritul, prelucrarea părului de capră, confecţionarea de instrumente muzicale de suflat se mai practică doar izolat în Gorj.
