Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Gorjeanul Mihai Toader-Pasti și echipa de la EFdeN vor participa la competiția „Solar Decathlon” din Dubai, care se va desfășura în anul 2018, cu un nou proiect de casă ecologică, independentă energetic.

14572951_1840214619531987_6563632949538835376_n
Inginerul din Târgu Cărbunești, fiul actualului director al Parcului Industrial Bumbești Jiu, va face împreună cu echipa sa o casă adaptată temperaturilor ridicate și furtunilor de nisip, care, ulterior, poate fi modificată pentru condițiile din România. Mihai își dorește să aducă acest concurs internațional în România, în anul 2020.

Concursul este adresat universităților și a avut loc prima dată în SUA, în 2002, iar din 2010 este organizat și în Europa. Echipele de studenți trebuie să proiecteze casa și să strângă banii cu care s-o construiască și s-o transporte, iar apoi în zece 15032161_10153919365235863_6271755282074741835_nzile s-o asambleze acolo unde are loc competiția.

Totul trebuie să se desfășoare pe parcursul a 15 luni. Juriul acordă proiectului un punctaj în care evaluează atât arhitectura și soluțiile de inginerie și construcții, cât și eficiența energetică, condițiile de confort, inovația și abilitățile de comunicare ale echipei. Echipa formată în această toamnă este responsabilă să ducă mai departe povestea EFdeN.

„Pentru 2018 vom dezvolta o nouă locuință, de la zero, care să răspundă provocărilor locale din Orientul Mijlociu și anume: temperaturi ridicate, furtuni de nisip și umiditate crescută.

Vom face această casă foarte versatilă pentru a putea fi ulterior adaptată și condițiilor din România și anume frigului și zăpezii din timpul anotimpului rece, problemă cu care Dubaiul nu se confruntă.

Casa va fi construită, inițial, în România, transportată pe uscat și pe mare în Dubai și reasamblată acolo.

În echipa EFdeN sunt peste 70 de studenţi la arhitectură, inginerie, comunicare sau management. Ei vor concura cu alte 20 de echipe, din 16 țări de pe 4 continente“, a spus Mihai Toader-Pasti pentru cariereonline.ro.

Este managerul echipei

Mihai Toader-Pasti este implicat în proiectarea, construcția și promovarea caselor solare inteligente de peste cinci ani. În anul 2012, Mihai a aflat de la sora lui, care era arhitect, despre Solar Decathon și a participat cu casa PRISPA la Solar Decathlon, care s-a desfășurat atunci în Madrid.

Era atunci cel mai tânăr membru din echipă, iar acum este managerul acesteia. Casa construită pentru ediția din 2014 a Solar Decathlon Europe, organizată la Versailles, poate fi vizitată în București, fiind transformată anul trecut în Primul Centru de Cercetare a Condițiilor de Confort din România.

„De la idee la realitate a fost nevoie de peste 150.000 de ore de voluntariat a 350 de studenți, de peste 130 de companii care au contribuit la proiect cu servicii, produse și bani, de implicarea câtorva profesori geniali de la Universitatea de Construcții și Universitatea de Arhitectură, printre care Ancuța Neagu, Dorina Tărbujaru, Zina Macri, Tiberiu Catalina.

Contribuția mea și a colegilor mei a fost de a realiza acest centru și de a continua în fiecare dintre cele opt momente în care am fost extrem de aproape să oprim tot proiect. Progresul în tehnologie vine din reiterarea produselor deja existente, analiza lor și îmbunătățiri repetate. În cazul locuințelor nu se întâmplă prea des să fie analizate, pentru ca edițiile viitoare să fie îmbunătățite. În acest sector dezvoltatorul construiește o casă, o vinde și trece mai departe, pierzând total legătura cu cumpărătorul”, a mai precizat inginerul gorjean.

Casele solare, un vis din viitor

Mihai își dorește să aducă în România competiția Solar Decathlon, pentru dezvoltarea turismului și promovarea țării noastre: „Casele solare, 100% electrice, eficiente energetic și sustenabile nu mai sunt un vis din viitor, sunt o realitate a prezentului și o necesitate.

Organizarea unei astfel de competiții în România ar demonstra lucrul acesta prin aducerea a 20 de case din peste 14 țări și 4 continente în București, pentru ca oamenii să le viziteze și să afle mai multe. Este și o oportunitate turistică foarte mare pentru România și pentru București.

Competiția a luat naștere în SUA, sunt ediții în America de Nord, America de Sud, Europa, Asia și Orientul Mijlociu. Competiția are un public al său. Pentru România ar fi o oportunitate foarte bună de promovare la nivel internațional, atât prin atragerea de turiști, cât și prin dovada inovațiilor și progreselor tehnologice locale.”

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.