Alexandru Nedelcu este un tânăr de 15 ani, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, la profilul matematică-informatică intensiv. Este un tânăr pasionat de științele exacte, acesta dezvoltând o pasiune pentru ele încă din copilărie. A obținut premii și diplome la numeroasele olimpiade județene și naționale la care a participat până acum. Îi place fizica, matematica, informatică și chimia, acestea reprezentând și materiile pe care le studiază în plus pentru participările la olimpiade. „O participare la o olimpiadă, indiferent care este aceasta, reprezintă o experiență în plus, dar și o dovadă a faptului că munca realizată constant dă roade”, spune Alexandru, care susține că educația este foarte importantă pentru el, atât cea dată de părinți, cât și cea primită la școală. Tânărul consideră că trebuie să existe un echilibru între cele două, pentru a ne ajuta să ne descurcăm în societate. „Mulți consideră că educația oferită în școala reprezintă tot, însă școala nu te poate învăța cum să te descurci în viață și cum să faci față problemelor ce se ivesc zilnic. Consider că trebuie să existe întotdeauna un echilibru în ce ține educația, să știm să ne descurcăm în orice situație și să nu stricăm echilibrul fragil al educației”, declară Alexandru Nedelcu pentru Revista Cult-ura.
Reporter: Cât de importantă este educația pentru tine?
Alexandru Nedelcu: Pentru mine, educația este foarte importantă, atât cea primită de la școala cât si cea pe care o dobândim de la părinți. Mulți consideră că educația oferită în școala reprezintă tot, însă școala nu te poate învăța cum să te descurci în viață și cum să faci față problemelor ce se ivesc zilnic. Consider că trebuie să existe întotdeauna un echilibru în ce ține educația, să știm să ne descurcăm în orice situație și să nu stricăm echilibrul fragil al educației.
Reporter: Care sunt pasiunile tale și cum îți împarți timpul?
Alexandru Nedelcu: Pasiunile mele sunt basket, fotbalul, în general sporturile de echipă și cântatul la pian. De obicei îmi împart timpul încât să pot și să lucrez la diferite materii, dar și să ies afară cu prietenii sau să merg să joc basket. Înainte de etapa națională a unui concurs sau olimpiadă ofer mai mult timp pregătirii în domeniul respectiv, dar pentru a avea o performanță este necesar să lucrezi constant.
Reporter: Știu că ești olimpic la fizică. De când ai acestă pasiune, cum ai căpătat-o și ce premii ți-a mai adus această disciplină?
Alexandru N.: Primul contact cu fizica l-am avut în clasa a VI-a și am participat la etapa județeană a olimpiadei de fizică unde obținusem mențiune, nefiind bine pregătit. Prima mea calificare la o etapa națională a reprezentat-o calificarea la olimpiada națională de fizică, o calificare la care nu m-am așteptat. La etapa națională din anul respectiv am obținut mențiune de onoare, fiind primul clasat sub medalia de bronz, iar la concursul național de fizică „Evrika” am fost pe locul nouă, al doilea sub mențiune. Tot în același an m-am calificat și la etapa națională a concursului național de chimie „Raluca Ripan”. În anul următor am obținut medalie de bronz la olimpiada națională de fizică și diferite premii și mențiuni la olimpiadele județene. Anul acesta m-am axat mai mult pe această disciplină și m-am calificat din nou la etapa națională a olimpiadei de fizică însă, din neatenție, am făcut niște greșeli care m-au costat medalia.
Rep: Ce alte materii îți mai plac la școală și ce anume te fascinează la ele? Ți-au adus și ele premii? Care sunt acelea?
A.N.: Anul acesta am avut contact și cu informatica, o materie pe care o să încerc să o aprofundez mult mai mult în anii ce vor urma, dar și matematica și chimia sunt materii care îmi plac deoarece totul are un sens, o logică și mă ajută să-mi dezvolt gândirea. La olimpiada de matematică am obținut mențiune la etapa județeană, iar la olimpiada de chimie am obținut premiul I și premiul II, dar am participat și la alte concursuri județene/interjudețene unde am obținut premii la acestea.
Rep.: Ce reprezintă o participare la olimpiadă pentru tine?
A.N.: O participare la o olimpiadă, indiferent care este aceasta, reprezintă o experiență în plus, dar și o dovada a faptului că munca constantă dă roade.
Rep.: Pentru că nimeni nu e perfect, se mai întâmplă să nu te clasezi mereu printre primii. Cum faci față unui insucces?
A.N.: De obicei, nu mă indispune un insucces deoarece, în general, orice rezultat este pe bună dreptate. Mă afectează pe moment, mai ales dacă greșesc ceva ce aș fi știut, de care sunt sigur.
Rep.: Care este lucrul pe care ți l-ai dori să îl faci, dar nu ai reușit până acum?
A.N.: Nu pot să numesc un lucru pe care mi l-am dorit în mod special și să nu-l fi făcut, eventual, să călătoresc mai mult.
Rep.: Este timpuriu, dar te-ai gândit ce facultate vrei să urmezi și ce slujbă ar fi potrivită pentru tine?
A.N.: O să urmez studiile în România, cel mai probabil în cadrul Universității Politehnica din București. Scopul meu este să-mi pornesc propria afacere în viitor sau să devin programator.
Rep.: Ce obiective vrei să atingi în viitorul apropiat?
A.N.: În viitorul apropiat, un obiectiv ar fi obținerea unui premiu sau mențiune la o etapă națională a unei discipline dintre cele menționate mai sus.
Rep.: Cine a avut cel mai mare impact asupra evoluției tale?
A.N.: În primul rând, părinții mei deoarece m-au susținut mereu și m-au ajutat când am avut nevoie de ei. Mulți oameni, mai mult sau mai puțin cunoscuți, au avut un impact în evoluția mea, întrucat poveștile lor de viață, dar și ceea ce au lăsat în spate, m-au impresionat puternic și m-au făcut mai ambițios.
Rep.: Care este motto-ul tă în viață și cum ai ajuns să crezi în el?
A.N.: Motto-ul meu este un citat dat de Stephen Hawking : „Oricât de grea ar fi viaţa, există un lucru pe care îl putem face fără să ne coste nimic: să privim cerul în loc să tot privim în jos…” Am ajuns să cred în el deoarece viața este prea scurtă pentru a observa părțile rele ale ei, sau pentru a rămâne blocați în timp cu gândul la ce am fi putut face. Consider că trebuie să trecem peste orice moment, oricât de dificil este acesta. O importanță a motto-ului o are și faptul că este zisă de el, un om care ar fi avut toate motivele să fie supărat și care nu a fost la fel de norocos ca și noi.