Grigore Nicolescu, alături de foarte mulți alți gorjeni, și-au apărat țara și și-ar fi dat bucuroși viața pentru libertate în perioada Primului Război Mondial. Generalul Grigore Nicolescu, cel care a decedat în 1992 la venerabila vârstă de 102 ani, a fost unul dintre soldații care au apărat România cu arma în mână și cu trupul rănit de gloanțele inamicului, dar care n-a renunțat niciodată la luptă!
Născut în 1890 în satul Ștefănești de lângă Târgu-Cărbunești, Grigore Nicolescu a urmat școla în localitatea natală, apoi gimnaziul la Târgu-Jiu și mai târziu Școala Superioară de Comerț din Craiova. în 1912, când avea 22 de ani, Grigore Nicolescu a fost încorporat pentru satisfacerea serviciului militar în Regimentul 18 Gorj. A făcut școala militară la București, și a absolvit cu gradul de sublocotenent. „A primit botezul focului în timpul campaniei militaredin 1913 din Bulgaria, fiind încadrat în efectivele Regimentului 18 Gorj și apoi ale Regimentului 52 Bârlad. (…) După demobilizare, în octombrie 1913, a revenit în viața civilă, fiind numit contabil la Banca Comerțului din Craiova, iar în 1914, în iunie, a fost din nou mobilizat. (…) A activat tot în cadrul Regimentului 18 Gorj, a îndeplinit funcția de comandant de pluton, ofițer cu aprovizionarea, comandant al plutonului (…)”, scrie muzeograful Vasile Marinoiu într-un articol publicat în Revista Litua din 1997.
În ziua în care i s-a încredințat comanda companiei a 11-a a Regimentului 18 Gorj a fost grav rănit și apoi spitalizat. Din cauza luptelor, a fost evacuat la un moment dat din spital, a ajuns pe frontul din Moldova, a participat la luptele de la Mărășești.
„La Mărășești, locotenentul Grigore Nicolescu, alături de soldații săi, a reușit să îi respingă pe austro-ungari și să ia 95 de prizonieri. A fost decorat cu ordinul Coroana României și Panglica de Virtute Militară pentru curajul și destoinicia de care a dat dovadă în fruntea ostașilor aflați sub comanda sa”, mai scria Marinoiu. Are la activ numeroase fapte de vitejie. După război, a rămas în armată, a activat în diverse regimente, a fost avansat la grade diferite, iar în 1941 a trecut în rezervă și s-a pensionat cu gradul de colonel. Ca pensionar s-a retras la Severin, iar după 1952 s-a mutat cu familia la Târgu-Cărbunești, iar după 20 de ani s-a mutat la Târgu-Jiu. „A fost un deosebit animator al vieții culturale și a colaborat cu Muzeul Județean Gorj. Aici a donat numeroase obiecte ce i-au aparținut, inclusiv o scrisoare autografă a eroinei Ecaterina Teodoroiu. Îi fusese trimisă lui în timpul luptelor din 1916. (…) În mai 1990 a fost înaintat la gradul de general maior în retragere. Avea 100 de ani. A decedat la 102 ani, pe 22 ianuarie 1992, fiind înmormântat în cimitirul de onoare alături de soldații cu care luptase”, mai scria Vasile Marinoiu.
