Frumoasele obiceiuri și tradiții ale gorjenilor mai sunt și acum povestite cu lacrimi în ochi de bătrânei, pe ulițele satului. Evenimentele cele mai prețuite din viața omului fiind botezul, nunta și înmormântarea. Spectacole, în adevăratul sens al cuvântului, nunțile de odinioară cuprindeau o multitudine de etape. Muzica bună era nelipsită, lăutari neobosiți aveau câte o melodie pentru fiecare emoție în parte. Toți, de la mic la mare, erau îmbrăcați în straiele cele mai bune, în portul popular. Cea mai gustoasă mâncare îi ademenea la nuntă pe mai toți sătenii. Se juca teatru, se recitau poezii, se cânta și se dansa până în zorii dimineții.
O astfel de nuntă este suprinsă într-un film vechi, din anul 1967, unde profesoara Veronica își unește destinul cu cel al profesorului Dan Pupăză. Frumusețea folclorului și obiceiurile care se pierd, cu trecerea timpului neiertător, sunt redate în acest filmuleț de 12 minute, care emoționează până la lacrimi. „Nuntă la Arcani, anul 1967 – Filmul „O NUNTĂ LA ARCANI”. Frumusețile și obiceiurile Gorjului de sub munte. Mulțumim strălucitei familii Pupăza din Arcani. Înduioșător să o revăd pe doamna profesoară Giurgiulescu, de lucru manual, și fericită pentru domnul profesor Dan Pupăza (mirele) ce ne-a inițiat într-ale matematicilor.” scrie pe un site de socializare ce aparține Sat Francești Peștișani Gorj. Petre Geagu Cătăroiu cel Bătrân, din Tismana, este vestitul lăutar ce a întreținut atmosfera la nunta de demult.
Mirii locuiau separat până la nuntă
Până la pronunțarea nunții se făceau câteva investigații de ambele părți, părinții viitorilor soți, dorind să se asigure că aleg cea mai potrivită pereche pentru copiii lor. După ce se asigurau că viitoarea soție a fiului lor este femeie de casă, tânărul însoțit de părinți și câteva rude, mergeau „în pețit” la familia viitoarei mirese. De obicei, însoțiți și de preot, ca „mediator” al părților, familiile stabileau „Foaia de zestre” la primărie, în ziua imediat următoare pețitului. Până la stabilirea nunții, familiile stăteau la taina și se asigurau că viitori însurăței vor avea cele necesare traiului, iar până la nuntă, tinerii rămâneau la casele lor.
Filmul debutează cu un grup de călăreți ce caută soțioară pentru împărat. Însoțit de lăutari, o rudă apropiată ginerelui, „Cumnatul de mână”, umplea o ploscă împodobită cu o batistă brodată de mireasă, cu țuică de prună și se ducea să-i înștiițeze pe nași și pe restul satului, de fericitul eveniment ce avea să se desfășoare în următoarea zi. „Bună dimineața! Dacă binevoiți, ginerele nostru vă cheamă pentru mâine să petrecem împreună la nunta sa!” sunt cuvinte pe care le rostea „Cumnatul de mână”, din poartă-n poartă. Apoi, socrii mari și mici, desemnau câteva cupluri pentru pregătirea celor necesare nunții: organizare, pregătire masă și servire. În vase de ceramică, se pregăteau mâncăruri gustoase, tradiționale, suficient cât să sature un sat întreg. Muzica bună a lăutarilor însoțea fiecare etapă, în parte.
La mireasă se împodobea bradul, iar mirele era bărbierit în acorduri lăutărești
Mirele se înconjura de băieți, avea loc și solemnitatea bărbieririi, iar mireasa se înconjura de fete, care împodobeau bradul de nuntă, cântând. Pregăteau și frumoasa ladă cu zestre, iar apoi, încingeau hore până dimineața. După joc și voie bună, gustau din bucatele pregătite pentru petrecere: ciorbă, copane de vițel, purceluși la proțap; numai bune pentru a-i pregăti pentru ziua următoare, când petrecerea avea să continue. „Adăpatul miresei” era etapa ce avea loc în dimineața nunții. Mireasa, cu un alai format din fete și băieți din vecini, domnișoarele de onoare și lăutarii nelipsiți, avându-l alături pe „cumnatul mic” ce căra o găleata, se îndreptau veseli, spre un râu de unde scoteau apă și îi stropeau pe cei de față. Se întorceau acasă, unde nașa, împreună cu alte femei, pregăteau mireasa, vizibil emoționată, pentru măritat. Între timp, se pregătea și alaiul de nuntă, care trecea pe la socrii mari și pe la socrii mici în fața cărora ginerele și mireasa cereau iertare și binecuvântare. Se rupea, apoi, turta în capul miresei și urma cununia religioasă, evenimentul culminant al nunții, unde cele două verighete le uneau destinele și în fața lui Dumnezau. Se arunca buchetul, iar alaiul de nuntă îi însoțea pe tinerii căsătoriți acasă la mire, unde miresa era îmbrățișată de părinții lui, ca și fiică a lor. Se așezau cu toți la masă, după care încingeau hore, până la lăsarea serii.
Nunțile de odinioară rămân adevărate bijuterii în folcorul românesc; unele tradiții strămoșești reușind să supraviețuiască, până în zilele noastre.
