Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Un număr de 30 de studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și doi elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret” au participat la „Gala de Zece”. Elevul Antonius Eftenoiu, care are la activ peste o mie de ore de voluntariat și nenumărate activități extrașcolare în care a fost implicat, a spus că această gală a fost o experiență inedită în cadrul căreia au avut ocazia să cunoască tineri care au puterea de a schimba România! 

gala de zece

„Gala de Zece” a avut loc pe 24 februarie, ziua în care toate meritele unor oameni destoinici au fost recunoscute într-un loc la înălțimea evenimentului, Palatul Parlamentului. Un număr de 32 de tineri gorjeni au participat la eveniment! 

Potrivit reprezentanților UCB Târgu Jiu, studenții care au participat la eveniment sunt membri voluntari ai celor două organizații studențești din universitate: Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Asociația Studenților Basarabeni din Târgu Jiu. Cei doi elevi, Dobroiu Daiana Elena și Eftenoiu Antonius sunt președintele Consiliului Județean al Elevilor Gorj, respectiv prim-vicepreședinte Consiliul Județean al Elevilor Gorj.

„A fost o experiență inedită! Gala aniversară de zece ani de la înființarea UNSR a reprezentat un eveniment ce a omagiat rezultatele pe care Uniunea Națională a Studenților din România le-a avut în acești ani. De asemenea, au fost premiați elevi, studenți, ONG-uri și voluntari ce s-au remarcat în ochii celorlalți prin rezultatele lor și prin modul de implicare de care au dat dovadă. Totodată, personalități cu un rol important în dezvoltarea și evoluția societății românești au ținut discursuri.

Pentru mine și Daiana, această gală a fost prima experiență prin care am luat contact cu atmosfera studențească, acești tineri fiind doar cu câțiva ani mai mari ca noi, dar au dat dovadă de maturitate față de problemele și nevoile societății în care trăiesc și de o dorință de a se implica, de a găsi soluții și de a le rezolva”, a spus Antonius Eftenoiu pentru Revista Cult-ura.

Numărul de înscrişi la „Gala de Zece” a fost foarte mare, mai ales în cazul studenților, procesul de selecție a fost unul dificil, în special pentru că toți au rezultate excepționale şi merită premiați. Au fost premiați zece studenți și zece elevi. Lista câștigătorilor aici:    http://www.unsr.ro/de-zece/

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.