Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Am străbătut această țară de la nord la sud, de la est la vest, dar nu mă gândeam vreodată că voi întâlni o locație precum Fundătura Ponorului sau Palma lui Dumnezeu, din județul Hunedoara. Nu știu câți dintre voi ați trăit vreodată acel sentiment, prin care să nu-ți mai dorești să pleci dintr-un loc sau să ajungi într-o zonă și să ai impresia că acolo ai mai trăit cândva, într-o altă viață. Cam asta am simțit eu când am ajuns să mă odihnesc pentru câteva ore în Palma lui Dumnezeu.

Am auzit de acest loc de ceva vreme, am căutat informații și mi-am propus de foarte multe ori să ajung aici, dar de fiecare dată se ivea altceva și renunțam la această idee. Până acum, când mi-am zis: ”Eu trebuie să ajung aici!” și am ajuns…cu greu, dar am ajuns. Cu greu…din cauza drumului, pe care nu ai cum să-l parcurgi decât cu o mașină de teren sau pe jos. Eu ma ales prima variantă.

Ca idee, la Fundătura Ponorului se ajunge de pe drumul ce duce din Petroșani spre Hațeg. Din localitatea Ponor, pe un drum la stânga, se merge spre satul Federi, iar de aici începe drumul forestier…repet, destul de greu.

Palma lui Dumnezeu este cea mai joasă zonă aflată în Masivul Șureanu, ca o arenă, ce este înconjurată de munți înalți.
O dată ce am ajuns aici am rămas impresionat de peisajul ce mi se deschidea în față, de liniștea din acest loc, de sunetul naturii, dar și de purcelușa care m-a urmat peste tot, precum un cățel ce-și caută un prieten pe viață. Apropo de asta, cred că dacă aveam loc în mașină o luam acasă.

Oriunde mă uitam, descopeream un peisaj diferit și simțeam cum eram cucerit de magia lui. În același timp, am rămas de impresionat de căsuțele de lemn ce le-am găsit aici, vechi, peste care timpul a trecut, dar care erau îngrijite, destul de bine, de cei care aleg să-și petreacă încă viața aici. Da, aici…încă mai găsești oameni care trăiesc într-o deplină armonie cu natura, respectându-se reciproc, la fel cum o făceau strămoșii lor.

În această plimbare am avut norocul să cunosc un localnic, care cunoaște această „Palmă a lui Dumnezeu” încă de când era, să-l citez, „în burtă la mama lui”, care mi-a arătat cât de simplă poate să fie privită viața, atunci când îți dorești cu adevărat acest lucru. Dacă veți reuși să ajungeți în acest loc, vă recomand să discutați cu cei care stau aici și sigur îmi veți da dreptate.

Concluzia mea este simplă, precum acest loc, frumusețea sa te va lăsa fără cuvinte, indiferent de anotimpul în care îl vei vizita.

Această prezentare necesită JavaScript.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.