„Lupta de la podul Jiului“ a fost marcată sâmbătă, 14 octombrie, când s-au împlinit 101 ani de la acest eveniment unic în istoria țării noastre. Populația orașului Târgu Jiu a opus rezistență trupelor germane și a oprit , astfel, cucerirea orașului și înaintarea către partea de sud a țării.
Manifestările au început la podul de peste râul Jiu din zona Pieței Centrale, unde s-a dus lupta din urmă cu peste un secol. Autoritățile și participanții au depus coroane de flori, iar istoricul Cornel Șomâcu a vorbit în fața celor prezenți despre importanța bătăliei și eroismul de care au dat dovadă locuitorii orașului. La manifestările de comemorare a evenimentelor au fost prezenți prefectul județului Vâlcea, precum și Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar din Constanța, târgujian la origini.
Ceremonia a continuat, apoi, la podul monument istoric unde s-au purtat luptele istorice a avut loc reconstituirea bătăliei, o adevărată lecție de istorie. Cinci asociații au pus în scenă lupta care a rămas în istoria țării noastre ca una dintre cele mai eroice confruntării: Asociația „Tradiții Ostășești“, Asociația „6 Dorobanți“, Asociația „Tomis Regimentul 34„, Asociația „Edelvais Host“ și „IR 33 Cetatea Aradului“.
Combatanții din cele cinci asociații au mers după terminarea luptei la Mausoleul „Ecaterinei Teodoroiu“ din Piața Prtefecturii, unde au fost trase trei salve în memoria eroinei de la Jiu, care a murit pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial.
Horia Șerbănescu, vicepreședintele Asociației „6 Dorobanți“ București, a spus că participă la zeci de evenimente în fiecare an , iar participanții au diferite meserii și sunt uniți de pasiunea pentru istorie: „Suntem toți voluntari, care au diferite profesii: elevi, studenți, ingineri, arhitecți, medici. Pe toți îi unește pasiunea pentru istorie militară, fiind un prilej de a comemora trecutul și pe cei care au căzut în confruntările mondiale.
Participăm la tot felul de evenimente în țară sau în străinătate la care suntem invitați. Participăm la filmări de filme documentare sau istorice. Avem între 15 și 20 de acțiuni pe an la care participăm“. Asociația „6 Dorobanți“ București, care numără 20 de membri, va participa în acest an la evenimentele din Cehia dedicate bătăliei de la Austerlitz.
Importanța Luptei de la podul Jiului
Istoricul Cornel Șomâcu a prezentat importanța luptei de la podul Jiului:
„La Târgu Jiu s-a dat mai multe lupte în toamna anului 1916. Atunci, soldații noștri, gorjeni, care luptaseră deja front pentru că războiul începuse cu câteva săptămâni mai înainte. Primele două săptămâni au fost încununate de succes. Am trecut munții și părea că totul ne stă la dispoziție, iar dușmanul, alianța dintre Germania și Austro Ungaria, păreau învinse.
Se părea că va fi o victorie facilă. După circa două săptămâni au apărut și înfrângerile. În sud aveam probleme în Dobrogea împotriva bulgarilor. Pe frontul din Valea Jiului, armata care a dat dovadă de eroism, s-a văzut în situația că este dislocată pe frontul din sud. Nu au ajunses nici acolo, nu își aduseseră contribuția nici în Defileul Jiului și situația devenise disperată. Se punea problema, în momentul în care s-a cedat granița din Defileu, să cadă Târgu Jiul și, astfel, fie pusă în pericol toată armata română care era în retragere. Ar fi fost o catastrofă, dacă armata română nu oprea avansarea armatei germane și austro-ungare.
S-a întâmplat un lucru deosebit pe care nimeni nu-l anticipase, și anume că la Târgu Jiu, unde nu exista o armată, să întâmpine o rezistență asiduă. Aici existau doar polițiștii, câțiva jandarmi bătrâni, elevii de la Liceul <Tudor Vladimirescu> și populația orașului. Aceștia au reușit să se opună pentru câteva ore atacului trupelor de avangardă ale armatelor germane și austro-ungare.
Au luptat în jur de 50 de persoane, care au fost organizați militar de către comisarul de poliție Ioan Popilian. Armatele române au reușit să vină în cele câteva ore de rezistență și să forțeze respingerea dușmanului, care a fost alungat pentru câteva săptămâni. Începutul lunii noiembrie a fost total nefavorabil și la sfârșitul lunii cădea tot sudul țării, iar în decembrie a căzut și Capitala. Dacă acei viteji locuitori ai Târgu Jiului nu se opuneau ar fi căzut un întreg plan de armată“.
„Acest pod vine să ne reprezinte prin tradiție și eroism“
Costin Scurtu a vorbit despre eroismul de care au dat dovadă soldații români:
„Nu trebuie să vedem o simplă construcție extraordinară și valoroasă. Este podul sufletelor românilor. Este simbolul pe care-l purtăm cu toții în inimă. Alături de operele lui Brâncuși, acest pod vine să ne reprezinte prin tradiție și eroism.
Dacă mergem în lume, putem vedea fiecare localitatea care are un reper istoric dramatic, plin de eroism. Nici noi nu suntem mai prejos decât ei. Au îndrăznit pentru că au știut ce aveau de apărat: patria, familia, proprietatea și, în același timp, spiritul pentru care noi eram plecați în această luptă.