Lâna, cânepa și inul reprezentau materiile prime folosite la confecționarea obiectelor de vestimentație în județul Gorj. Îndeletnicirile acestea erau cu atât mai plăcute și datorită faptului că adunau femeile laolaltă, la șezători, astfel prelucrarea fibrelor textile devenea un adevărat moment recreativ. Păstoritul și cultura celor două plante au pierdut din teren în favoarea popularului bumbac, ce a pătruns și la sate, fiind mult mai accesibil.
Într-o imagine document surprinsă în perioada interbelică și avându-l ca sursă pe Ovidiu Băloi, o putem vedea pe gorjeanca Maria Cânepă melițând cânepa în satul Curtișoara. Fotografia este postată de Ion Țîrlea, coordonatorul paginii Târgu Jiu Odinioară, care povestește despre importanța și metodele de folosire ale acestei plante:
„Cânepa era nelipsită din viața țăranului de odinioară și alături de grâu, era cea mai cultivată plantă din perioada medievală. Planta, prin desimea ei, înlătura buruienile şi astfel, culturile de cânepă nu necesitau lucrări speciale în timpul creșterii. După recoltare, cânepa era «topită» în ape curgătoare sau bălți, apoi melițată, pieptănată și transformată în fuioare. Prin melițare se realiza extragerea fibrelor şi desprinderea lor de restul plantei, acest lucru finisându-se prin pieptănare. Fuioarele de cânepă erau toarse. În funcție de finețea fibrei, din ele se confecționau diverse obiecte textile specific țărănești: cămăși, ștergare, trăistuțe, cergi, fețe de masă, saci, frânghii…etc. Frunzele de cânepă erau utilizate la prepararea ceaiului, semințele erau date la păsări sau presate spre a se extrage din ele uleiul ce avea diverse utilizări, una dintre ele fiind aceea de vindecare a rănilor. În vremurile noastre, o nouă întrebuințare a fost dată plantei, și anume, aceea de a fi fumată. Din această cauză legea este restrictivă în ceea ce privește cultivarea cânepei, deși doar anumite specii sunt generatoare de «senzații țari». ”
