Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia revine cu o ediție aniversară, la 60 de ani de la prima ediție. Evenimentul jubiliar va avea loc între 25-27 august 2023 și va aduce pe scena din Piațeta Perla din Mamaia cele mai sonore nume ale muzicii ușoare românești, alături de Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia, dirijată de Daniel Jinga.
Festivalul care a devenit în timp un reper cultural-turistic pentru societatea românească va conține recitaluri și concerte susținute de nume lansate pe scena Teatrului de Vară, dar și de tineri care reînnoadă tradiția unui eveniment reprezentativ pentru piața muzicală autohtonă și pentru generații întregi de români, precum și surprize pregătite de organizatori.
Timp de trei zile, pe scena Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia vor urca artiștii Carmen Trandafir, Călin Geambașu, Xenti Runceanu, Andreea Runceanu, K1, Alexandra Ungureanu, Narcisa Suciu, Romanița Duminică, Florentina Ciună, Marius Țeicu, Gabriel Cotabiță, Dani Ionescu, Anca Florescu, Anca Țurcașiu, Corina Chiriac, Aurelian Temișan, Miki ex K-pital, Cristina Vasiu, Vlad Nicolici, Loredana, Horia Moculescu, Silvia Dumitrescu, Călin Goia, Sergiu Cioiu, Jazzy Jo, Loredana, Hara, Gabriela Atanasov, Andrei Bănuță, Betty Iordăchescu.
În fiecare seară, vor fi susținute recitaluri speciale, după cum urmează:
vineri, 25 august: Direcția 5, Holograf;
sâmbătă, 26 august: Proconsul, Cargo;
duminică, 27 august: Voltaj, Loredana & Banda Agurida.