Ediția a III-a a Festivalului Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene” a luat sfârșit. Trofeul a ajuns în Olt, dar și Gorjul s-a bucurat de premii importante! Festivalul ce și-a propus să promoveze, dar și să „vâneze” noi talente ale muzicii populare, s-a ținut în perioada 23-25 martie, la Căminul Cultural din Polovragi.
Au participat 24 de concurenți din 11 județe, împărțiți pe două categorii de vârstă (12-15; 16-25 ) și două secțiuni de aptitudini ( soliști vocali și instrumentiști ). Premiul pentru care tinerele talente s-au întrecut în cântec a fost de 1500 de lei, dar dacă ne luăm după pasiunea cu care au interpretat și imaginea impecabilă prezentată în fața publicului, nu banii au fost cei râvniți. Simpla plăcere de a interpreta piese dragi sufletului lor, pe o scenă frumoasă, în fața unui public îndrăgostit și el de folclorul românesc, a fost mai mult decât suficient ca tinerii concurenți să-și creeze momente memorabile pe scena din Polovragi.
Cea de-a III-a ediție a Festivalului „Meleaguri Brâncușiene” a ieșit cum a trebuit datorită colaborării atente dintre Școala Populară de Artă Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj, Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, Primăria, Consiliul Local Polovragi și Căminul Cultural Polovragi. Profesoara de canto popular la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, Carmen Camelia Argint și-a însoțit elevii la Festivalul Național din Polovragi, dar susține că timpul a fost prea puțin pentru a apuca să se bucure de frumusețile locului. „Din păcate, nu am avut timp să admir împrejurimile Polovragiului, dar nu regret pentru că datorită muncii, totul a ieșit la superlativ! Am avut tot sprijinul domnului primar și al domnului director al Căminului Cultural, am avut sprijinul oamenilor din Polovragi care ne-au primit cu brațele deschise. Am fost cazați la câteva pensiuni din Polovragi și numai cuvinte de laudă la adresa lor.”, declară profesor Carmen Camelia Argint, realizator al spectacolelor din Polovragi.
Toată lumea s-a arătat extrem de încântată de Festivalul Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene”. Cei mici au legat prietenii cu copiii din alte județe, iar cei mari au avut ocazia să își cunoască colegii care împart aceiași pasiune ca și ei și să schimbe idei. „Atmosfera a fost, foarte frumoasă, am avut public, concurenții s-au susținut între ei și au legat prietenii. Noi, de asemenea, ne-am cunoscut colegii din țară și am discutat, am făcut schimburi de idei, am creat o legătură între noi, am avut public care a gustat festivalul. A fost o ediție reușită!”, mai adaugă profesor Carmen Camelia Argint.
Jurizarea a fost una dificilă, dar corectă. Din cei 24 de concurenți, numai 10 au fost premiați de juriul format din personalități cunoscute ale muzicii populare. „A fost o jurizare corectă, cu siguranță. Au fost foarte buni concurenții, atât vocal, cât și instrumental, așa că juriul nostru nu a avut o misiune deloc ușoară, dar au ales bine.”, declară profesor Carmen Camelia Argint pentru Revista Cult-ura.
Trofeul Festivalului Național de Muzică Populară „Mealeaguri Brâncușiene” a ajuns în mâinile oltencei Buzurin Roberta Elena Alina, în vârstă de 13 ani, din Slatina. În Gorj au adus premii: frumoasa Alexandra Yasmine Polacek, în vârstă de 17 ani, care a obținut locul I ca solist vocal, Ciobanu Robert Daniel, în vârstă de 13 ani, căruia naiul i-a adus un frumos loc III ca solist instrumentist și încă un loc III obținut de lina Narcis Constantin, în vârstă de 18 ani, solist instrumentist la caval. Cel mai mic dintre gorjenii participanți, Tîlvescu Vasile Fabian, în vârstă de numai 12 ani, nu a plecat nici el acasă cu mâna goală, reușind să obțină o Mențiune ca solist vocal.
Lista completă a câștigătorilor:
SECȚIUNEA SOLIȘTI VOCALI
CATEGORIA 12-15 ANI
Locul I: Frumuşanu Emilia Petronela (12 ani, Suceava)
Locul II: BoboruţăSorinaAndreea (14 ani, Mehedinţi)
Locul II: Todor Daniela Cristina (15 ani, Alba)
Locul III: GrumezaTeodoraŞtefana(13 ani, Botoşani)
Mențiuni: TîlvescuVasile Fabian (12 ani, Gorj), DeakAnett (13 ani, Covasna)
SECŢIUNEA INSTRUMENTIŞTI
CATEGORIA 12-15 ANI
Locul I: MircioaneDraganGheorghe -acordeon (14 ani, CaraşSeverin)
Locul II: CărămidariuŞerban – acordeon(14 ani, Botoşani)
Locul III: Ciobanu Robert Daniel – nai(13 ani, Gorj)
Mențiuni: Mironescu Andrei – vioară(15 ani, Suceava)
SECŢIUNEA SOLIŞTI VOCALI
CATEGORIA 16-25 ANI
Locul I: Polacek Alexandra –Yasmine (17 ani, Gorj)
Locul II: BădulescuSimona (16 ani, Cluj)
Locul III: DanciLoredana (17 ani, SighetulMarmaţiei)
Menţiuni:Pohoaţă Maria Mihaela (16 ani, Suceava), Rus Marius Cătălin (17 ani, Alba)
SECŢIUNEA INSTRUMNETIŞTI
CATEGORIA 16-25 ANI
Locul I: Radu Adrian Ionuţ – saxofon(22 ani, CaraşSeverin)
Locul II: Broască Denis Andrei – vioară(17 ani, Olt)
Locul III: IlinaNarcisConstantin – caval(18 ani, Gorj)
MARELE PREMIU ȘI TROFEUL FESTIVALULUI BUZURIN ROBERTA ELENA ALINA (13 ANI – OLT), elevă a Școlii Populare de Arte și Meserii Slatina.