Consiliul Județean Gorj, Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură Ţicleni, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj și Școala Populară de Artă “Constantin Brâncuși” Târgu Jiu vor organiza sâmbătă, 3 iunie 2023, Festivalul Concurs „La Poalele Cetăţii”, ediţia a V-a.
Festivalul va începe la ora 11.00 cu o paradă a tuturor participanților, de la Casa de Cultură din Țicleni până la stadionul din centrul orașului unde va avea loc festivalul – concurs.
Festivalul „La Poalele Cetăţii” este deschis formațiilor de dansuri populare (mixte, fete și/sau băieți) de la nivelul școlilor generale și liceelor, al cluburilor și palatelor copiilor și de la secțiile externe ale Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, precum și ale așezămintelor de cultură din județ. Sunt admise în concurs formații mixte de copii.
Scopul manifestării este descoperirea copiilor cu potenţial artistic, promovarea şi orientarea acestora pe filieră vocaţională, valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare. Prestaţia formaţiilor va fi apreciată de un juriu de specialitate alcătuit din mai mulţi membri.