Asociația cultural – istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județului Gorj, Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj și Cercul Cultul Eroilor „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu organizează luni, 14 ianuarie, expoziția foto-documentară „Eroina poporului român, Ecaterina Teodoroiu – fiica a Vădenilor”. Evenimentul va avea loc la Școala Gimnazială Numărul 7 din Târgu Jiu.
Cu ocazia aniversării a 125 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu va fi organizată expoziția „Eroina poporului român, Ecaterina Teodoroiu – fiica a Vădenilor” la școala unde eroina a făcut primele două clase primare. În cadrul acestei expoziții vor fi prezentate documente și fotografii despre casa părintească, viața pe front, cărți poștale, medalii omagiale, dar și diverse însemnări.