Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, organizează la Târgu-Jiu cea de-a 13-a ediție a expoziției „Fotografia- document etnografic”. Expoziţia este rodul unui concurs național de fotografie organizat de CJCPCT Cluj. Vernisajul va avea loc luni, 3 aprilie, la sala expozițională a CJCPCT Gorj, iar expoziția va rămâne la Târgu-Jiu până în data de 21 aprilie.
Proiectul „Fotografia – document etnografic”, al CJCPCT Cluj, este compus din manifestări diverse precum organizarea unui concurs național de fotografie de autor, expoziţii itinerante în ţară şi străinătate, editarea de albume şi monografii fotografice. Inițiat în anul 2004 cu lucrări realizate de un grup restrâns de fotografi, concursul „Fotografia – document etnografic” s-a dezvoltat, pe parcursul timpului, într-o competiţie naţională de anvergură, deschisă tuturor iubitorilor de fotografie. Secțiunile concursului sunt Fotografie de autor, cu temă liberă etnografică, fotografie alb/negru și color, Secţiunea specială, digitală, cu temă anuală și reproducere după fotografie veche. La Târgu-Jiu veți putea admira fotografiile unor artiști importanți, care vor prezenta imagini surprinse, cu pasiune, în satele din întreaga țară: Ana-Maria Abrudan -Cluj, Ádám Gyula -Miercurea Ciuc, Algasovschi Marco-Braşov, Balázs Ödön -Odorheiu Secuiesc, Bálint Zsigmond -Târgu Mureş, Lucian Bogdan -Cluj, Gabriel Boriceanu -Braşov, Both Gyula -Târgu Mureş, Bozoki Adriana -Cluj, Margareta Adela Chițu -Miercurea Ciuc, Vlad Dumitrescu -Braşov, Flach Jolanta -Zakopane(Polonia), Fodor Zsuzsánna -Miercure Ciuc, Fülöp Jenő -Sângeorgiul de Mureș, Gheorghiu Petru Alexandru -Târgu Mureş, Héjja Árpád -Harghita, Daniel Iancu -Orăştie, Incze Domokos -Miercurea Ciuc, Incze Laszló -Miercurea Ciuc, Oszkár–Norbert Ioja -Cluj, Kucsera Jenö -Târgu Mureş, Kuti Zoltán Hermann -Miercurea Ciuc, Labancz Istvàn -Miercurea Ciuc, Vera Macarie -Cluj, Marius Mirel Matyas -Sălaj, Carmen Negru -Cluj, Alina Ruxandra Oltean – Cluj, Gheorghe Petrila -Oradea, Ovi D. Pop -Oradea, Adela Lia Rusu -Oradea, Felician Săteanu -Baia Mare, Szabó Attila -Miercurea Ciuc, Szegedi Ferenc -Târgu Mureș, Szigeti Vajk István -Miercurea Ciuc, Vincze Szabolcs -Cluj, Vitos Hajnal -Miercurea Ciuc.