La Muzeul din orașul Târgu-Cărbunești a avut loc, miercuri, cea de-a treia ediție a manifestării culturale „Tudor Arghezi-poetul și apicultorul”. În cadrul evenimentului a fost lansat numărul doi al revistei de apiCULTURĂ „Albinușa”, coordonatori Albinel Firescu și Zenovie Cârlugea. Elevi de la Școala Gimnazială au recitat poezii și apoi s-au bucurat de limonadă naturală, îndulcită cu miere.
Zeci de copii, dar și oameni de cultură din Gorj, au participat la evenimentul organizat la inițiativa muzeografului Albinel Firescu, de la Muzeul Județean Gorj. Organizatorii au oferit elevilor posibilitatea să deguste miere și să afle cât mai multe informații despre albine, dar și despre poezie.
„Noi am încercat să realizăm și o paralelă între lumea albinelor și copilărie sau lumea noastră. Ca un pasionat de apicultură, să știți că de fiecare dată când deschizi un stup, dacă vrei să constați starea de sănătate a familiei, te uiți la puiet, la puii de albină, să vezi ce se întâmplă acolo. Dacă ei sunt bine, toată familia este bine. Evident că și în acest caz, dacă ei sunt bine (n.red. copiii), viitorul este asigurat. Cred că implică o mai mare atenție din partea îngrijitorilor de albine și a apicultorilor de oameni”, a spus Albinel Firescu de la Muzeul Județean Gorj.
Cu această ocazie a fost lansat și un nou număr al unei reviste de specialitate:
„Am editat și o revistă, care se află la al doilea număr. Este o revistă în care, treptat, încercăm să găsim mai mult loc și să încurajăm tinerele talente, în așa fel încât în preajma scriitorilor care deja au găsit drumul către afirmare sau deja consacrați, să-și găsească să-și încerce mai bine condeiul”, a mai spus Albinel Firescu.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu Cărbunești, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Școala Gimnazială „George Uscătescu” Târgu Cărbunești şi Biblioteca Orășenească „Tudor Arghezi”.