Acest articol este despre tine. De ce? Deoarece TU ești important. Ești un om special și o să îți spun motivul…
Uneori, în viața ta, poate ai întâlnit momente și momente… Momente în care părul îți stătea aiurea și nu mai aveai chef de distracție și de veselie. Momente în care ai plâns de fericire sau poate de tristețe. Uneori te privești în oglindă și poate ești mulțumit de tine ca om sau poate nu…
Am 14 ani și eu la vârsta asta regret multe greșeli. Dar știu că nu voi da timpul înapoi. Și mă mulțumesc cu prezentul. Să nu vorbim despre mine. Să vorbim mai mult despre tine… Fii mai optimist. În loc de coșul din frunte, care îți apare poate din cauza stresului, mai bine te-ai uita la ochii tăi speciali, la mâinile cu care muncești să ai cât mai multe. Poate, uneori, modestia depășește orice gând, dar în mintea și inima noastră trebuie să ne considerăm învingători și mândri de ce avem. Crezi că altul este mai frumos decât tine?
Sau crezi că alt om are mai multe câștiguri decât tine? Ne vine timpul tuturor, nu îți face griji. Roata se întoarce. Nimeni nu e perfect… Toți facem greșeli. Unele poate le realizăm. Poate facem o greșeală nu cu rea intenție. Anumite greșeli se îndreaptă. Altele nu. Asta este. Suntem oameni…
Buni. Răi. Ne împăcăm cu prezentul. Poate că tu încă nu ți-ai găsit un sens în viață. Și pur și simplu te cauți. Îți cauți sensul, cauți viitorul, cauți fericirea interioară. Te pot ajuta decât cu două cuvinte… MINTEA ȘI SUFLETUL. .Dacă te consideri un om care știe să profite de aceste puteri interioare, înseamnă că ești norocos și special. Știi ce ai de făcut. Îți doresc multă fericire și să ai parte de cele mai frumoase momente… Ești special! Nu uita!
LARISA CÂRLUGEA