Maria-Eliana Diaconu este originară din comuna Bustuchin, absolventă a liceului din localitatea natală și studentă a Facultății de Matematică și Informatică din Timișoara! Eliana Diaconu a obținut o notă foarte bună la evaluarea națională în clasa a VIII-a, dar nu a vrut să urmeze cursurile la alt liceu în afara celui din Bustuchin. Ambițioasă și foarte inteligentă, Eliana Diaconu a vrut să arate tuturor că performanța poate fi atinsă chiar și la o unitate de învățământ din mediul rural! Și așa a fost! Acum este studentă acolo unde și-a dorit, urmând ca la anul să susțină admiterea și la a doua facultate. La București, la Gala aniversară OMV Petrom, Eliana Diaconu a fost premiată. „Premiul Leadership Autentic a fost oferit Elianei Diaconu, în vârstă de 19 ani. Eliana provine dintr-o comunitate mică, Bustuchin, fiind absolventă a unui liceu tehnologic care a avut și o perioadă cu promovabilitate zero la bacalaurat. Eliana a arătat că se poate să-ți creezi un alt viitor dacă crezi în tine și dacă ești sprijinit la momentul potrivit. În prezent este Ambasador al dialogului structurat cu tinerii la Forumul Tinerilor din România, Reprezentantul elevilor în Consiliul de Administrație la Liceul Tehnologic Bustuchin și Ambasador la Global Confederation of Romanian Students”, spun cei de la OMV Petrom.
Rep.: De ce ai ales să rămâi la un liceu din mediul rural? Mediile îți permiteau să studiezi la Târgu-Jiu sau în altă parte!
Eliana Diaconu: Mediile din anii anteriori îmi permiteau să studiez și la liceele de top din Târgu-Jiu, dar am refuzat acest lucru, deoarece am vrut să dovedesc că și la un liceu din mediul rural se poate învăța și elevii care termină acest liceu se pot realiza!
Rep.: Cu ce medie ai luat bacalaureatul?
E.D.: Am luat bacalaureatul cu 8.45. A fost în regulă.
Rep.: Ce s-a întmplat după BAC? Ce facultate ai ales și de ce?
E.D.: După BAC am dat admiterea la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Am ales această facultate, fiind pasionată de matematică.
Rep.: Ce carieră dorești? Ce planuri de viitor ți-ai făcut?
E.D.: Aș dori să urmez anul viitor Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, domeniul management, deoarece îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii și aș avea ocazia să fiu manager de proiecte, putând să îmi fac propriile proiecte.
Rep.: Un moment important în viața ta a fost participarea la Tabăra Meseriașilor. Ce ne poți spune despre perioada respectivă?
E.D.: În Tabăra Meseriașilor am învățat lucruri care mi-au fost de mare ajutor, am reușit să dovedesc că orice se poate dacă chiar îți dorești un lucru și lupți pentru el. Participarea în această tabără m-a făcut să am mai multă încredere în mine.
Rep.: La Gala Aniversară Petrom ai fost premiată. Povestește-ne despre Gală, despre proiectele în care ai fost implicată.
E.D.: Totul a început acum 5 ani, când am participat pentru prima dată, eram în clasa a IX-a la Leadership Autentic. Fiind mai timidă, acolo am reușit să prind curaj și să încep să-mi creionez și mai bine fiecare idee și în fața oamenilor din jurul meu. Am participat la foarte multe training-uri, precum: program de formare în metode non-formale, comunicare, întruniri și dezbateri publice, managementul conflictelor și diferențelor desfășurate în cadrul proiectului „Agora BustuTin” și la „scrierea și managementul proiectelor pentru tineret” din cadrul proiectului ”Implicare Majoră și Permanentă în Acțiunile Comunității=Tinerii din Bustuchin”. Am fost desemnată VOLUNTAR al Global Confederation Of Romanian Students, ocupând poziția de Ambasador de localitate-G.C.R.S. În prezent, sunt ambasador al dialogului structurat cu tinerii la Forumul Tinerilor din România!
FORUMUL TINERILOR DIN ROMÂNIA
Structura este federația neguvernamentală, apartidică, non-profit, ce reprezintă peste 160 de organizații de tineret din România. Forumul Tinerilor din România este membru activ al Grupului Național de Lucru (ce își desfășoară activitatea sub coordonarea Ministerului Tineretului și Sportului). „În 2014 am realizat prima rețea de tineri implicați activi în politicile de tineret, astfel apare ‘Rețeaua Națională a Ambasadorilor ai Dialogului Structurat cu TINErii’. Iar în acest sens, Forumul Tinerilor din România a organizat numeroase dezbateri cu tinerii, în toate județele țării, pentru a afla problemele reale ale acestora, urmând centralizarea soluțiilor și opiniile pe care tinerii le au cu privire la subiectele date”, transmit cei de la Forum. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Forumul lucrează în prezent cu o echipă națională de ambasadori ai Dialogului Structurat, extinsă în peste 90% dintre județele României. Vorbim de peste 50 de evenimente locale și naționale de amploare, realizate în 2016, peste 1200 de tineri implicați activ, 90 de ONG-uri partenere, 130 de experți care le-a vorbit tinerilor prezenți și peste 100 de autorități publice locale care au participat la unul sau mai multe evenimente.