Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

img_9345Apreciații scriitori Adina Popescu și Florin Bican au participat, astăzi, la un eveniment organizat în cadrul Cercului profesorilor de limba şi literatura română din școlile gimnaziale ale municipiului Târgu Jiu. Manifestările s-au desfășurat la Muzeul Județean de Istorie. Activitatea a fost coordonată de Georgeta Grivei, profesor de română în cadrul Școlii Generale „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu.

Evenimentul a debutat cu un moment artistic susținut de micii dansatori și balerini pregătiți de Liliana Tăbuș, fostă solistă a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa. Aceștia au susținut un program variat de dansuri, care a avut ca temă opera genialului sculptor Constantin Brâncuși.

La manifestări au participat elevii de la Școala Generală „Constantin Săvoiu” și de la Școala Generală „Sfântul Nicolae“. Aceștia au participat la ateliere de lectură și creaţie, unde au avut posibilitatea să învețe de la cei doi scriitori cum să conceapă o compunere și cum să-și canalizeze creativitatea.

„M-am gândit să ofer și alfel de lecție colegilor mei, dar și elevilor.”
„M-am gândit să ofer și alfel de lecție colegilor mei, dar și elevilor. Pentru că am avut experiența unei îndelungate participări la «Lecturiada elevilor» de la Cluj, m-am gândit că este bine să ofer și elevilor de la Târgu Jiu, dar și profesorilor, aceste întâlniri cu scriitorii, ateliere de lectură și creație pe care le fac împreună cu acești oameni deosebiți.

Impactul elevilor cu scriitorul este extraordinar, cu atât mai mult cu cât am observat că unul dintre subiectele de la evaluarea națională constă într-o compunere liberă. Din acest motiv, ceea ce vor vedea pe viu le va rămâne întipărit în minte și va fi un prilej de a se exprima mult mai bine.

Elevii vor învăța exerciții de scriere creativă, împreună cu scriitorii: cum să facă o compunere, care sunt etapele unei compuneri, ce trebuie să aibă în vedere în momentul în care o realizeaza. Contează experiența pe care o au în urma întâlnirii cu un scriitor, pentru că nu este ușor să stai de vorbă cu scriitorul.

Noi, ca profesori, avem datoria de a perpetua cultura, mai ales că trăim în acest spațiu brâncușian care ne onorează. Puțini ar fi fericiți să trăiască într-un astfel de spațiu și să beneficieze de spiritul brâncușian“, a spus Georgeta Grivei.

Elevii i-au întâlnit pe scriitorii romanelor preferate
Adina Popescu a spus că, în general, copiii au o reacție pozitivă atunci când se întâlnesc cu scriitorii:

„Am lucrat de-a lungul timpului cu copii din toată țara, iar feed-back-ul este bun. Ei se bucură că întâlnesc, în primul rând, scriitori în carne și oase, pentru că ei sunt obișnuiți din manualele de limba și literatura română ca scriitorii să fie niște personalități care să nu mai fie în viață ori, eventual, niște busturi în grădinile și parcurile orașelor. Astfel, ei au o reacție foarte bună atunci când văd că suntem niște oameni normali, tineri mulți dintre noi, și că scriitorii sunt printre ei. Și ei ar putea la rândul lor să devină scriitori, dacă vor scrie“.

„Este un mit faptul că nu citesc“
Scriitoarea a mărturisit că este o idee falsă că generația tânără nu citește. Adina Popescu spune că tinerii citesc cărțile contemporane și nu pe cele pe care le doresc părinții sau profesorii:

„Eu scriu pentru mine, pentru copilul meu interior. Faptul că mă adresez și lor, în același timp, este o bucurie. (…) Ei așteaptă în momentul de față să citească povești moderne, care se întâmplă în zilele noastre, și cu niște repere din România. Nu e foarte rău să stea și în fața calculatorului.

Sunt mulți care joacă diverse jocuri. Și eu fac acest lucru. Este și acolo o lume și este normal ca tehnologia să-i fascineze. Pe de altă parte, copiii din ziua de azi citesc foarte mult. Este un mit faptul că nu citesc. Nu citesc, de multe ori, ceea ce ar dori să citească părinții și profesorii lor, cărțile de pe vremea lor. Citesc cărți actuale și contemporane“.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.