Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

La Rânca, săptămâna trecută, a avut loc prima ediție interjudețeană a concursului „Olimpiada jocurilor de iarnă” de la Rânca pentru elevii din învățământul special. Astfel, au participat mai multe echipaje de elevi, ai unor centre școlare de  educație incluzivă din Gorj, Mehedinți, Vâlcea.

olimpiada dizabilitati RANCA

Organizatorii acestui eveniment au pornit de la premiza ,,Dezvoltarea fiecărui elev la potențialul său maximum” și le-au dat, astfel, ocazia elevilor cu dizabilități să participe la o competiţie alături de alți copii din şcoli speciale. Cheltuielile pentru aceste jocuri au fost suportate din bugetele centrelor de educație incluzivă, dar și din sponsorizări, potrivit reprezentanților CSEI Târgu-Jiu.

Anul trecut a fost organizată prima ediție a acestui concurs, iar de anul viitor competiția ar urma să fie organizată la nivel național. La competiția de la Rânca au participat echipaje din mai multe județe vecine, pe primele trei locuri situându-se Centrul pentru Educație Incluzivă (C.S.E.I.) Târgu-Jiu, C.S.E.I. „Constantin Pufan” Drobeta Turnu Severin și C.S.E.I. Băbeni,Vâlcea. La alegerea probelor s-a avut în vedere că jocurile stimulează formarea trasăturilor  pozitive de voinţă şi caracter. „Necesitatea derulării acestui proiect a răspuns nevoilor acestora de recuperare și integrare socială, dar și a nevoilor de a depăși anumite bariere, de a avea propria lor olimpiadă, ei neavând şansa participării la astfel de competiţii alături de elevii din învăţământul de masă, din cauza handicapului mintal sever, grav şi asociat de care suferă”, a spus directorul Nicu Baiu, de la CSEI Târgu-Jiu.

Acțiunea a fost organizată în colaborare cu Asociația Umanitară Iunona, asociația cadrelor didactice din C.S.E.I. Târgu-Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Salvamont Gorj, Carrefour Târgu-Jiu și Complexul Turistic Panoramic Rânca.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.