A început să scrie povești pe trupurile oamenilor de la o vârstă fragedă, nu avea nici măcar 18 ani, iar acum a ajuns să fie cunoscut în toată lumea datorită talentului său, acela de a realiza tatuaje cum puțini pot să scoată din mâinile lor. Este povestea lui Constantin Azoiței, cunoscut drept „Costy” în județul Gorj și în întreaga țară. Desenele realizate de acesta au fost apreciate, de-a lungul anilor, pe întreg globul, astfel că a devenit unul dintre cei mai cunoscuți tatuatori din lume.
O carieră veritabilă în domeniul tatuajului
Cu o dăruire și o dorință arzătoare de a persevera, Costy a reușit să clădească ceea ce unii doar visează- o carieră veritabilă în domeniul tatuajului și unul dintre cele mai moderne saloane de desen pe piele din București și România. Desenele sale sunt ca niște picturi alese, ele depășind arta clasică a tatuajului.
După o viață dedicată unor desene care devin povești pe trupurile oamenilor, artistul care a tatuat ani la rând în județul Gorj spune că nici nu își mai aduce aminte bine când a început totul, dar cea mai mare mândrie a sa este că a dus numele României peste hotare, acolo unde a fost apreciat și premiat de zeci de ori.
„Am și uitat de când fac asta, cred că de vreo 20-25 de ani. Pot să spun că sunt unul dintre primii tatuatori români care au participat la o convenție internațională. Am cules, de-a lungul timpului, o grămadă de premii. Unele dintre cele mai importante de la Frankfurt, Brazilia, Venezuela. Am ajuns să vorbească și lumea pe afară de România”, a povestit Constantin Azoiței în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni naționale.
Constantin explorează orice stil nou apărut!
Tatuajele sale sunt cât se poate de realiste, iar clienții pleacă întotdeauna mulțumiți și în siguranță, mai ales că tehnica tatuajelor a evoluat semnificativ de-a lungul anilor, iar riscurile sunt minime. Costy se află printre cei care au pus piatra de temelie în noua generație a desenatorilor pe piele.
„Nu oricine poate să facă tatuaj și cu cât îl duci spre foto-realism și hiper-realism, e din ce în ce mai greu, pentru că nu oricine poate efectua un tatuaj cu o așa finețe. Toți pigmenții, în ultimul timp, s-au dus pe organic, 100% compatibili cu corpul uman, să nu mai existe alergii la tuș”, a mai precizat Constantin Azoiței, artist tatuator.
În colecția impresionantă de premii obținute de-a lungul anilor se află distincții care au fost dobândite de Constantin Azoiței în Germania, Panama, Frankfurt, Venezuela, dar și Brazilia.