Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

9Un fost absolvent al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu a fost admis la Universitatea de Arhitectură din București obținând cea mare notă, din ultimii șase ani, la examenul de admitere. Eduard Untaru este un tânăr în vârstă de 19 ani,  extrem de ambițios, pasionat de artă, care vrea să își clădească o carieră de succes în arhitectură. Adolescentul încă nu a decis dacă va rămâne în România sau va pleca în străinătatea după finalizarea studiilor, fiind preocupat să fie printre cei mai buni studenți ai facultății alese. Într-un interviu acordat site-ului Cult-ura, Eduard a povestit de ce a optat pentru arhitectură, dar și care sunt planurile sale.
Reporter: Ce anume te-a determinat să mergi la facultatea aleasă?

 Eduard Untaru: „Omul poate fi el însuși doar dacă este singur, și dacă nu iubește singurătatea, nu va iubi nici libertatea, pentru că doar atunci când este singur este cu adevărat liber” – Arthur Schopenhauer ; M-am inspirat din acest citat și mi-am dat seamă că singurul mod prin care pot fi cu adevărat liber este acela de a-mi urmă visul pentru a ajunge unde vreau în ierarhie, fapt pentru care izolarea și muncă în exces sunt inerente.

8Reporter: Cum ți-ai descoperit această pasiune pentru arhitectură?

Eduard Untaru: Arhitectură este o componentă esențială a culturii, însă o componentă tăcută care așteaptă, uneori, secole pentru a fi descifrată, pasiunea mea a venit odată cu perfecționarea gândirii și curiozitatea de a revela mistere, această fiind, pentru mine, rampa de lansare în societate.

Reporter: Cât de grea a fost pregătirea pentru examen? În ce a constat?

Eduard Untaru: Pregătirea pentru examen a durat doi ani, ea constând în drumuri regulate, fiecare weekend fiind petrecut de mine în București. În total, am făcut un mic calcul și mi-au ieșit 420m x 0.5m , aceste dimensiuni reprezentând suprafața desenată de mine în cursul pregătirii pentru examen, de aici puteți trage concluzia la întrebarea „Cât de grea a fost pregătirea?”.

Reporter: Ce a presupus examenul susținut, ce probe au fost impuse la admitere?

7 Eduard Untaru: Examenul susținut a avut ca bază un minim de cunoștințe de arhitectură, multă răbdare și atenție, precum și o grafica bună, probele au fost în număr de 6 cu o dificultate medie, cel puțin pentru mine.

Reporter: Ce notă/medie ai primit la examenul de admitere și cât de mare a fost concurență?

Eduard Untaru: În examenul de admitere, notă primită de mine a fost 9,10, fiind și cea mai mare notă dată anul asta și din ultimii 6 ani în care cea mai mare notă a fost 9. Locul pe care m-am plasat este doi deoarece Bac-ul a contat și locul I m-a întrecut ca medie.

Reporter: Cât consideri că te-a pregătit școală pentru această facultate și cât a contat pregătirea individuală?

Eduard Untaru: Singură materie care se leagă în vreun fel cu examenul este matematica deoarece, în opinia mea, această disciplină te dezvoltă că om, în rest nimic din ce am făcut la școală nu are relevanță pentru această facultate.

Reporter: După finalizarea facultății ce anume îți dorești să faci? O să alegi România că țară unde să îți clădesti o carieră sau o să pleci în străinătate?

1Eduard Untaru:  În acest moment nu pot să răspund la această întrebare, pentru că încă nu sunt decis în privință acestui lucru.

Reporter: Când erai mic ce profesie îți doreai să practici la maturitate?

Eduard Untaru: Sincer nu îmi dau seamă ce înseamă „când erai mic” , încă mă consider mic și evoluția este un procedeu prin care toți trec, dar cu variațiile de rigoare, fiecare ajungând mai mult sau mai puțin dezvoltați la un moment dat al vieții , dacă vă referiți la vârsta de 7-10 ani, pe atunci, pasiunea mea era arta sub orice formă posibilă, deci cred că un răspuns mai direct la întrebare ar fi pictor/sculptor/desenator/muzician, iar la maturitate, răspunsul la ultima întrebare o să vă lămurească.

Reporter: Care este planul tău de viitor, respectiv cea mai mare dorință, în momentul de față?

Eduard Untaru: În momentul de față vreau să termin facultatea printre primii și să am timp să pictez, deoarece, pe lângă arhitectură, mă fascinează orice formă de artă, iar pictura este modul prin care mă exteriorizez societății. Mai departe, vreau să ajung arhitect în adevăratul sens al cuvântului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.