Cea de-a III-a ediție a spectacolului studențesc „EcoStudStar” a avut loc luni după amiază în Amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu. Așa cum promiteau organizatorii a fost o „explozie” de energie, tinerețe, voie bună, distracție și premii!
Studenții Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu au susținut luni un spectacol alături de elevii Palatului Copiilor. Evenimentul „EcoStudStar” a constat în mai multe momente: dans, muzică, kangoo jumps, dansuri populare. La fel ca în anii trecuți, evenimentul a fost organizat de o echipă de cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul UCB, respectiv Neamţu Adina, Căruntu Genu şi Ecobici Loredana. Anul acesta, din echipa organizatorică a făcut parte, ca şi coparticipant, Palatul Copiilor Târgu-Jiu. Reprezentanții Palatului Copiilor au pus la dispoziția celor de la UCB sonorizarea. De asemenea, au pus în scenă câteva momente artistice sub coordonarea profesorilor Valerica Ciobanu, Claudia Mălăescu, Ionuţ Popescu şi Laurenţiu Pănoiu.